Prim-vicepreședintele Rareș Bogdan a comentat, pe larg, într-un interviu acordat Replicaonline.ro, despre plecare sa din fruntea PNL, informație vehiculată inclusiv de Cosmin Gușă.

„Cosmin este un om foarte bine informat. Sper ca de data asta să nu aibă dreptate, iar informațiile lui să nu se adeverească. El vorbește având informații în spate. Poate că stilul meu ușor mai intransigent și faptul că am solicitat și solicit să ne respectăm obligațiile făcute în fața alegătorilor, inclusiv a celor constănțeni, care ne-au votat ca să fim altfel decât PSD îi deranjează pe unii. Nu cred că există un astfel de plan la nivelul PNL. Dacă există discuții, noi le avem în interior. De cele mai multe ori aceste discuții ies și în exterior după cum ați putut vedea. Vreau să cred că nu există așa ceva. Nu ar fi grav pentru mine, pentru că eu mă descurc, ci ar fi grav pentru orice om intrat în politică, pentru că asta ar însemna de fapt că partidele nu-și doresc înnoirea și să susțină oameni noi și ar fi extrem de grav pentru clasa politică ca oamenii să fie folosiți doar în timpul campaniei și după aia să fie îndepărtați. Consider că sunt mai mulți cei care mă simpatizează decât cei care nu mă iubesc, așa că nu cred că există astfel de plan. Cosmin nu prea se înșeală, însă de data asta sper să o facă”, a spus Rareș Bogdan.

Liderul PNL a făcut declarații și referitoare la prestația Guvernului Orban în perioada stării de urgență, dar și despre relația sa cu premierul României.

„Poate că uneori am părut mai critic cu propriul Guvern pentru că îmi doresc să știe lumea ce fac bine acești oameni. Legat de Orban. Chiar aseară am vorbit cu el și i-am spus că ar trebui să vin la el în birou să facem o poză, în fiecare săptămână ca să înțeleagă lumea că nu suntem certați. El spune: Nu, nu, nu cred că ar ajunge. Trebuie să vii de două ori ca să se liniștească toți cei care consideră că există două tabere în PNL. Nu există”, a susținut Rareș Bogdan.

Despre posibilitatea de a ajunge prim-ministru la un moment dat sau de a avea un statut mult mai înalt în interiorul partidului, Rareș Bogdan a spus că are locul său în PNL.

„Nu sar etape. Fac totul pas cu pas. Consider că partidul mi-a făcut onoarea să fiu prim-vicepreședinte pentru că postul de europarlamentar nu mi l-a dat PNL. L-am câștigat singur. Eu nu îmi doresc mai mult în acest moment. Consider că trebuie să prind cheag în PNL, cum se spune în Ardeal. Trebuie să cunosc partidul, să cunosc organizațiile, să cunosc oamenii. Am prieteni foarte mulți în PNL. Nu cred că trebuie să sar etapele deoarece unii se grăbesc. În sondaje apar două nume. Premierul și Rareș Bogdan. Dacă există două persoane relativ apropiate ca încredere. Ei încearcă să creeze falia între Ludovic Orban și Rareș Bogdan. Nu există Ludovic Orban vs Rareș Bogdan, ci echipa PNL, în frunte cu președintele Klaus Iohannis. Am învățat să am răbdare și dacă e să fiu mai mult decât ceea ce sunt acum în spațiul public, atunci cu ajutorul bunului Dumnezeu voi ajunge, dacă nu, mă voi opri aici, unde sunt acum, pe postul de europarlamentar și mă voi întoarce în presă, cine știe”, a mai punctat europarlamentarul.