Rareș Bogdan reacționează la interviul acordat de Premierul Viorica Dăncilă pentru Digi24. Acesta consideră, la fel ca și Cristian Tudor Popescu că nu s-a schimbat nimic la PSD și nici la Viorica Dăncilă.
„Cine a incercat sa patrunda in sediul Guvernului in forta? Cine? Pe ce lume traiesc oamenii acestia? Nu au invatat nimic, nu au inteles nimic, nu se schimba cu nimic”, scrie Rareș Bogdan într-o postare pe Facebook.
Premierul Viorica Dăncilă a acordat primul interviu de la lansarea candidaturii sale la prezidenţiale. Aceasta a ținut să-și mențină părerea că protestele din 10 august nu au fost altceva decât o încercare de lovitură de stat. Dăncilă i-a comparat pe protestatari cu „vestele galbene” din Franța.
„În momentul în care se forțează intrarea în Guvernul României, eu cred că acest lucru seamănă cu o lovitură de stat. (…) Poate cei care erau în Piața Victoriei aveau dreptate, eu nu știu, că eram în concediu. Dar când se încearcă să se intre cu forța, acest lucru înseamnă anarhie”, a spus Viorica Dăncilă.