Rareș Bogdan lansează nucleara! PSD se zguduie din temelii: Face viitorul Guvern

Rareş Bogdan, cel mai important candidat al PNL la alegerile europarlamentare din 26 mai, spune că PNL va câştiga alegerile cu un scor istoric şi va face viitorul Guvern al României, având un plan în patru paşi în care să distrugă PSD.

Rareș Bogdan a explicat, luni seara, la România TV, că liberalii au un plan în patru pași, iar a doua zi după alegerile din 26 mai vor iniția moțiune de cenzură, dacă scorul liberalilor și al celorlalte forțe din zona dreptei va fi suficient de mare. Acesta a mai susținut că PNL va face Guvernul după alegerile legislative de anul viitor, pentru că va obține un scor istoric, dar că niciodată nu vor sta alături de UDMR, care este împotriva României și își bate joc inclusiv de maghiari.

„Bag mâna în foc că vom lua peste 25%, nu bag mâna în foc că vom lua peste PSD (la alegerile europarlamentare – n.r.), dacă a început să facă ce a început să facă, cu schimbarea unor inspectori generali de poliție. Eu nu am încredere că PSD va organiza alegeri complet corecte, dar îi anunț că nu pot ei fura cât putem noi vota”, a declarat Rareș Bogdan.

Candidatul PNL a mai adăugat că se bazează pe „a doua forță politică a dreptei, USR-PLUS, care va lua între 12 și 14 la sută” și „pe a treia forță politică a dreptei în cazul în care va intra în PE”, referindu-se la PMP.

„Sunt 4 pași de câștigare a alegerilor: unu, demonstrăm că cu PSD nu mai merge, că și-a pierdut încrederea românilor. Doi, câștigăm alegerile prezidențiale cu o largă coaliție care să îl susțină pe Klaus Iohannis. Pasul trei, câștigarea alegerilor locale. Cu un sigur tur va trebui ca din partea forțelor dreptei să prezentăm candidați care să spulbere. Parlamentarele nu le poate câștiga un singur partid, pentru că ce s-a întâmplat în 2016 cu PSD care a luat 46% în România nu se va mai întâmpla. PNL va lua 30 și ceva la sută”, a atras atenţia Rareș Bogdan la România TV, care a spus că al patrulea pas îl reprezintă alegerile parlamentare.

În funcție de scorul de la alegerile europarlamentare, PNL va iniția imediat o moțiune de cenzură împotriva actualului guvern şi apoi va forma un nou guvern, însă fără UDMR.

„A doua zi după alegeri vom veni cu o moțiune de cenzură, dacă scorul liberalilor și al celorlalte forțe din zona dreptei va fi suficient de mare. Facem Guvern liberal pentru că vom câștiga alegerile, vom avea un scor istoric. Niciodată cu UDMR, pentru că UDMR joacă cu Ungaria, joacă cu Fidesz, joacă cu Viktor Orban, este împotriva statului român. UDMR este împotriva României, este o rușine ce face UDMR. Niciodată cu UDMR, care își bate joc inclusiv de maghiarii din această țară”, a conchis Rareş Bogdan.