Rareş Bogdan o pune la zid pe Elena Lasconi
Rareș Bogdan a fost întrebat sâmbătă, în cadrul emisiunii *Insider Politic* de la Prima TV, dacă consideră că președinta USR, Elena Lasconi, are o orientare politică de dreapta.
Rareș Bogdan a declarat că îi este dificil să fie critic față de Elena Lasconi din cauza educației primite, care l-a învățat să fie respectuos cu femeile. El a menționat că, deși poate fi virulent și agresiv în dezbateri cu politicieni precum Mihai Tudose sau Lucian Romașcanu, îi este greu să adopte aceeași atitudine față de Lasconi. Cu toate acestea, Bogdan a subliniat că, în opinia sa, Elena Lasconi nu înțelege situația și este lipsită de conținut.
”Iertaţi-mă, doamna Lasconi… în primul rând, doamna Lasconi, cu tot respectul, mie mi-e foarte greu pentru că am fost educat de bunicii mei, de părinţii mei, să fiu foarte civilizat cu doamnele, cu femeile şi mie, totdeauna când e o doamnă în faţa mea sau un preopinent politic, mi-e greu să fiu la fel de critic, la fel de acerb, la fel de virulent ca şi cu Tudose sau cu Romaşcanu, care merită să fii cu ei cât se poate de agresiv, vorbesc argumentat, nu, Doamne, iartă-mă, nu în altfel. Cu doamna Lasconi mi-e greu, dar în acelaşi timp doamna Lasconi nu înţelege nimic. Doamna Lasconi este extrem de lipsită de conţinut”, a afirmat Rareş Bogdan.
Lasconi nu a făcut mare lucru nici în calitate de primar în Câmpulung
Rareș Bogdan a comentat că Elena Lasconi nu a realizat mare lucru în orașul pe care îl conduce, un mic orășel de aproximativ șapte mii de locuitori, subliniind că diferența de dimensiune și complexitate între acest oraș și altele, care au sute de mii de locuitori, este semnificativă. El a menționat că Lasconi a fost aleasă de doar câteva mii de persoane, comparând acest oraș cu localitatea sa de origine, Ocna Mureș. De asemenea, Bogdan a criticat-o pentru comentariile sale privind relațiile internaționale, în special referitor la Victor Orban, subliniind importanța negocierilor, diplomației și cunoașterii proiectelor majore în relațiile externe ale României.
“Doamna Lasconi nici măcar acolo n-a făcut mare lucru tot vorbind de orăşelul ăla care are şapte mii locuitori. Noi vorbim de oraşe care au 400 de mii de oameni, votanţi şi ăla are şapte mii. Au ales-o două mii şi ceva de oameni sau trei mii şi ceva de oameni. Iertaţi-mă, e cât orăşelul de unde vin eu. E mai mic decât Ocna Mureş. Acum mie îmi e drag oraşul, dar totuşi nu poţi să vorbeşti ca de primăriţa de… Deci dânsa încă nu înţelege relaţia. Păi dânsa vorbea despre persona non-grata Victor Orban. Păi am nevoie acum, acum, de Victor Orban ca să mă pună pe JAI, ori pe ăsta ori pe celălalt. Adică nu faci acţiuni de genul ăsta. Negocierea, diplomaţia, cunoaşterea relaţiilor internaţionale, cunoaşterea proiectelor majore de energie, de dezvoltare, de relaţionare cu puterile cu care România are o relaţie specială, cu vecinătăţile”, a explicat Rareş Bogdan.
USR nu este partid de dreapta
”Noi suntem de dreapta. USR nu e de dreapta. Îmi pare rău, acolo Andrei era de dreapta, dar Andrei a plecat. Nu mai e acolo. Andrei Caramitru. Era singurul care avea o politică şi aparent Drulă, culmea, dar niciunul dintre ei mai contează în politica USR-ului”, a explicat prim-vicepreşedintele PNL.
Rareş Bogdan, despre moţiunea de cenzură a USR: E un act politicianist
Sâmbătă, în cadrul emisiunii *Insider Politic* de la Prima TV, Rareș Bogdan a fost întrebat dacă PNL intenționează să semneze moțiunea de cenzură anunțată de USR.
”E un act politicianist. Văd că nu semnează nici măcar AUR care e în opoziţie. Nu au dat jos Guvernul Cîţu cu AUR împreună? Acum nu mai e bun AUR pentru ei? Cu ei au dat împreună, umăr la umăr. Dacă dăm jos guvernul, o facem cu o moţiune iniţiată de noi. Totuşi noi vorbim de 110 parlamentari. După plecările la independenţi, la Ludovic, noi am rămas 110. Între 110 şi, nu ştiu, 40 sau 39, e un pic de diferenţă. Deci mie se pare o acţiune strict politicianistă. A fost o mişcare a consultanţilor mai mult decât…”, a explicat Rareş Bogdan.
El a fost întrebat despre ultimatumul dat de președintele USR, Elena Lasconi, liberalilor, care le-a cerut să semneze moțiunea de cenzură pentru a demonstra că PNL nu mai dorește o colaborare cu PSD.
”Da, noi nu mai vrem cu PSD, ca să fie lucrurile foarte clare. Ne-am dat seama de minusurile şi de incapacitatea acestui partid de a face reforme mari, de schimba cu adevărat România. România are nevoie de reforme serioase, are nevoie de o transformare şi are nevoie mai ales de reformă în cazul instituţiilor statului. Mă refer aici la ceea ce înseamnă administraţia centrală. Dacă n-o facem, e un stat mult prea gras care apasă pe umerii privaţilor, ai celor 682 de mii companii private şi e incorect acest lucru. Astăzi în România au ajuns prieteni cunoscuţi, oameni cu care mă întâlnesc în aeroport sau la piaţă să-mi spună despre faptul că copiii lor sau absolvenţi, la diverse întâlniri pe care le am, să-mi spună ”Ne dorim să lucrăm la stat””, a mai declarat Rareş Bogdan.