Rareș Bogdan: PNL susține creșterea salariului minim
Rareș Bogdan a declarat că PNL susține creșterea salariul minim. În același timp, cere și protejarea antreprenorilor.
„E nevoie de măsuri de compensare pentru antreprenori” a spus liberalul.
Prim-vicepreședintele PNL spune că au apărut speculații că liberalii n-ar dori majorarea salariului minim pe economie.
„Ca să anulăm orice fel de speculație care a apărut sau a fost împinsă în spațiul public, Partidul Național Liberal nu se opune creșterii salariului minim”.
„Este absolut firesc să susținem creșterea la 740 euro a salariului minim” a spus liberalul.
Totodată, Bogdan a subliniat că este nevoie de măsuri care să-i sprijine pe angajatori.
„Dorim măsuri de compensare pe care societățile comerciale, angajatorii, capitaliștii români, capitalul privat românesc să le primească, discutate împreună cu asociațiile de resort, cu asociațiile patronale, care ne propun ca una dintre măsuri să fie o deducere, o netaxarea de 300 lei din creșterea care se produce de 400 lei la salariul minim, de la 3300 la 3.700 lei, adică la 740 euro”.
Decizia de majorare salariului minim a fost luată în Coaliție
Luni, premierul Marcel Ciolacu a afirmat că decizia de a majora salariul minim a fost luată în coaliție pe data de 15 decembrie. Prim-ministrul respinge orice amintire despre o altă decizie în acest sens.
Răspunsul premierului vine în contextul în care surse liberale au indicat că PNL nu a primit nicio informație cu privire la decizia făcută cunoscută la Palatul Victoria.
Acesta amintește că decizia inițială a fost de creștere a salariului minim de la 1 iunie. Premierul a mai precizat că el a respectat decizia care s-a luat în decembrie anul trecut.Premierul a adăugat că există o lege temporară referitoare la cei 200 de lei neimpozabili, care va expira la data de 31 decembrie.
Luni, Coaliția se va întruni la ora 15:00 pentru a discuta despre majorarea salariului minim, anunțată de premierul Marcel Ciolacu după Consiliul Tripartit din săptămâna anterioară.
Pe Facebook, premierul a menționat că începând cu 1 iulie, salariul minim va crește la 3.700 de lei brut.
Salariul minim va crește de la 1 iulie
Amintim că salariul minim va crește de la 1 iulie. Decizia a fost luată joi, 23 mai, alături de sindicate și patronate, în Consiliul Tripartit.
Potrivit informațiilor, suma va fi majorată la 3.700 de lei brut. De asemenea, spune el, va fi menținută până la sfârșitul anului facilitatea acordată angajatorilor privind cei 200 de lei scutiți de taxe.
Șeful PSD susține că România se află în „direcția corectă către implementarea salariului minim european”.
Postarea premierului a strâns imediat tot felul de reacții din partea românilor. Unii dintre urmăritori l-au felicitat, în timp ce alții au avut o reacție critică.
La rândul lui, vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Mircea Burlacu, a declarat că salariul minim în România va creşte începând cu 1 iulie 2024 la valoarea brută de 3.700 de lei, cu menţinerea deductibilităţii de 200 de lei.
Acesta a mai spus că în prezent se lucrează la transpunerea directivei privind mecanismul de adaptare a salariului minim european.