Europarlamentarul liberal Rareş Bogdan respinge ideea unei candidaturi la Primăria Capitalei, însă spune că preşedintele Klaus Iohannis l-ar putea determina să ia în calcul subiectul. Astfel, ar fi pus într-o situaţie complicată, a declarat Rareş Bogdan, într-un interviu la Digi 24.
Reacţia lui Rareş Bogdan
Întrebat ce ar face dacă preşedintele Klaus Iohannis i-ar cere să candideze la Primăria Capitalei, Rareş Bogdan a răspuns: ”Sper să nu-mi ceară. Aş sta de vorba cu el, i-aş spune proiecţia viitorilor ani, cum o văd eu, iar el e o persoană echilibrată şi înţeleaptă, care sunt convins că va înţelege lucruri şi nu impune nimănui nimic. Va asculta argumentele mele”.
Rareş Bogdan a admis că preşedintele Iohannis este singurul om care îl poate pune în situaţia de a trebui să discute acest subiect.
”Altcineva nu poate. Dacă preşedintele Iohannis ar considera că trebuie să avem o discuţie pe subiectul Capitalei, aş fi pus într-o situaţie complicată”, a recunoscut europarlamentarul liberal.
Ludovic Orban sau Rareș Bogdan?
Mai multe surse au dezvăluit pentru Capital că Ludovic Orban sau Rareș Bogdan ar trebui să fie principalii vectori ai PNL în următoarea perioadă, astfel că unul va trebui să-și asume rolul de primar, iar celălalt de premier. Singura problemă este că scaunul de primar nu este foarte sigur, în contextul în care Nicușor Dan și alianța USR-PLUS sunt foarte puternici în Capitală. Plus Gabriela Firea, care are și ea fanii ei, mai ales la câte pomeni electorale a furnizat.