Rareș Bogdan răspunde extrem de dur acuzelor ce i se aduc din interiorul CSM, în urma afirmațiilor pe care le-a făcut despre soluția dată în Dosarul ”10 august”. Credibilitatea Justiției este subminată din interior, susține europarlamentarul, nu de acțiunile actualei coaliții de guvernare.
Rareș Bogdan răspunde extrem de dur acuzelor ce i se aduc din interiorul CSM. El susține că emisiunea pe care a realizat-o la tv a fost ”vârful de lance, nava-amiral a presei care apăra independența justiției”.
Prim-vicepreședintele PNL se declară revoltat în legătură cu faptul că i se cere să nu mai emită puncte publice de vedere despre decizii ale instanțelor de judecată.
Rareș Bogdan răspunde extrem de dur CSM: ”Sunt o ființa care gândește”
”Constat cu uimire și amărăciune că, în legătură cu Dosarul ”10 August”, sunt acuzat de părți din CSM ca știrbesc credibilitatea justiției și îi afectez independența. Asta deoarece am curajul să mă declar nemulțumit de unele soluții puse în dosar.
Doamnelor și domnilor magistrați, respect haina dvs, admit că autoritatea de lucru judecat este precum definiției, dar nu sunt mort. Sau tâmpit. Deci pot să am păreri, căci sunt o ființa care gândește.
Deci am. Credibilitatea justiției și independența ei sunt afectate de gândirea/practicile unei părți a ei (din fericire, actorii acestei reminiscențe sunt puțini).
Credibilitatea Justitiei este subminată din interior, nu e opera mea sau a lui Florin Cîțu sau Stelian Ion, care veneau din Piața Victoriei, unde protestau împotriva OUG 13 și a terorizării magistraților taman la mine în emisiune! Și nu o data!
”Criticam dur politicienii care atacau independența justiției”
Realizam prima și singura emisiune din prime-time in care campania “Fără penali” era asumată, criticam dur politicienii care atacau independența justiției și puneau România pe primele pagini ale ziarelor din toată lumea.
Emisiunea mea a fost vârful de lance, nava-amiral a presei care apăra independența justiției, ne facem ca uităm? Și încă ceva: justiția trebuie să apere interesele poporului, iar acesta, pe 10 August, a fost umilit de jandarmi!
Oamenii care criticau puterea au fost bătuți și gazați!! Mulți veneau de la mii de kilometri să-și apere țara din ghearele unor bolșevici care confiscau tot: Jandarmerie, justiție, resurse. NE FACEM CĂ UITĂM??
Fiat Justitia, dar să fie Justitie! Ce facem cu mii de magistrați onești care nu participă la jocuri bizare, hm? Și ei afectează credibilitatea Justiției!?”, a scris Bogdan luni pe Facebook.