Rareș Bogdan anunță un proiect de importanță majoră
Rareș Bogdan a anunțat că s-a convenit ca partidele să se prezinte în fața publicului pentru a discuta atât principiile, cât și un proiect de importanță majoră. Asta s-a stabilit în urma discuțiilor desfășurate în cadrul coaliției. El a spus că în cursul acestei zile (miercuri) vor fi anunțate detalii despre proiect.
”Preşedinţii celor două partide, la ora 19.00 vor răspunde tuturor întrebărilor. Este absolut firesc, fiind două partide democratice, cele mai mari partide din România, să ne ascultăm glasul colegilor, la ora 16.00, care se reunesc în birourile de conducere ale celor două partide. Ieri, la Bruxelles, am avut întâlniri pentru a explica, de asemenea, şefilor de familii politice proiecte pentru România, ce înseamnă România în acest context. Am stat de vorbă cu Manfred Weber”, a spus Rareş Bogdan.
El a precizat că toată lumea a înțeles că responsabilitatea Guvernului României este mare în actualul context regional extrem complicat.
”Vedeţi ce se întâmplă pe frontul din Ucraina, România este stat cheie în această regiune, cel mai important lucru pentru noi, pentru Europa, este continuarea guvernării într-un mod coerent, asumat, care să aducă bunăstare românilor şi stabilitate”, a arătat Rareş Bogdan.
Mihai Tudose spune că 60% dintre români doresc comasare
”Noi aşteptam o cercetare sociologică despre ce îşi doresc românii şi să acţionăm în acest sens. Acea cercetare sociologică ne-a sosit azi-noapte, la 12 noaptea. Vă dăm în premieră faptul că mai mult de 60% dintre români doresc comasarera şi o majoritate chiar mai mare, doresc o continuitate a guvernării, o stabilitate şi o coerenţă în guvernare”, a spus Tudose.
El a precizat că e clar că lumea s-a săturat de schimbări bruste. De schimbări de guvern, de schimbări de politică internă şi externă. Mai ales după ce s-a întâmplat în ultimii ani în România. Europarlamentarul a explicat că trebuie avut în vedere că s-a discutat intens despre ceea ce se întâmplă în Europa, în țările partenere. Precum și despre construcțiile politice la nivelul Parlamentului European și al Comisiei Europene. El a subliniat că nu putem să fim defazați față de aceste lucruri.
Tudose a arătat că decizia celor două partide a fost ca miercuri, la 16.00, să aibă loc şedinţe ale structurilor de conducere simultan.
”Să vedem ce spun partidele noastre, colegii nostri despre strategia pe care noi am convenit să le-o propunem, vom avea o coaliţie imediat după aceste întâlniri, iar la ora 19.00 veţi avea în faţă pe cei doi preşedinţi”, a mai spus Tudose.