„Aici nu contează Ciolacu sau Neacșu, ci o chestiune simplă. Haideți să aplicăm Legea 109, adică să avem concursuri pe bune și să terminăm cu numirile politice în companii de forță ale statului român precum companiile energetice. Trebuie să mergem pe ideea de profesioniști. Îi invit pe colegii mei, chiar daca sunt PNL sau PSD, să acceseze această idee. Aceste companii naționale, precum Hidroelectrica Romgaz, Nuclearelectrica sunt companii care valorează miliarde de euro.”, a declarat Rareș Bogdan în cadrul emisiunii „Controversat” de la Realitatea TV.
Protocolul semnat acum un an și jumătate trebuie respectat
Europarlamentarul a spus, de asemenea, că dacă nu se fac schimbările asumate prin protocoale, coaliția nu își mai are rostul.
„Dacă ne-am unit în această coaliție doar ca să fie stabilitate din cauza războiului din Ucraina, atunci nu am făcut nimic. Dacă vrem iarăși să o mermelim și să ne facem că schimbăm ceva, atunci plimbăm deciziile de la cancelarie la minister. Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani. Am făcut alianță nu doar din dorința unei Românii liniștite, ci și pentru a face lucruri majore, nu doar să ne facem că le facem.
Depolitizarea este asumată și de PSD și de PNL, altfel, ne vor sancționa alegătorii la vot. Protocolul semnat acum un an și jumătate spune că nu se vor mări taxele și impozitele. Au fost mici excepții, dar nu au fost taxe suplimentare. Dacă introducem taxe, atunci protocolul nu mai e valabil. Nu renunțăm la cota unica, iar impozitarea progresivă nu este bună la noi. Am venit cu date certe din mediul economic. E nevoie de măsuri pentru întărirea capitalului românesc.”, a declarat vicepreședintele PNL la Realitatea TV.
România are nevoie să atragă fonduri pentru proiecte
Rareș Bogdan a vorbit, de asemenea, despre cum poate România să atragă bani pentru proiecte.
„Trebuie să vedem cum facem ca sume de bani cât mai mari să ajungă în proiecte în România. Este vorba de bani pentru agricultură și proiecte mari de infrastructură. Trebuie să ne lăsăm oportunitatea de a deveni furnizor de gaz dacă facem minime investiții. Am tot „văzut” autostrăzi de 30 de ani încoace. De la Berceanu și până la Șova. Anunțau mii de kilometri de autostradă. Nu putem termina într-un an și jumătate o autostradă. Poate doar anumite lucrări, dar nu se va putea circula pe ele în ani de zile. Noi mergem pe drumurile modernizate de Ceaușescu.”, a adăugat vicepreședintele PNL.