Rareș Bogdan sare în ajutorul producătorilor de cereale din România. Cere Comisiei Europene măsuri concrete

rares bogdan

SURSA FOTOO: Facebook

Europarlamentarul Rareș Bogdan a transmis că situația este disperată pentru producătorii de cereale din România, care se află în pragul falimentului din cauza produselor ieftine din Ucraina. În acest context, liberalul a cerut măsuri concrete urgente din partea Comisiei Europene.

Europarlamentarul Rareș Bogdan a transmis că a cerut Comisiei Europene măsuri urgente pentru producătorii de cereale din România. Potrivit liberalului, aceștia se confruntă cu o situație gravă din cauza cerealelor din Ucraina, mai ieftine, care au invadat piața.

Producătorii de cereale, în pragul falimentului

Rareș Bogdan punctează că România este solidară cu poporul ucrainean, dar Comisia Europeană trebuie să ia „măsuri concrete de îndată pentru fermierii aflați în proximitatea graniței cu Ucraina”, care „sunt pe marginea falimentului”.

„Am cerut Comisiei Europene, în numele Delegației EPP România din Parlamentul European, măsuri reale pentru salvarea producătorilor români de cereale, care se uită la porumbul lor cum putrezește, deoarece piața e plină de cereale din Ucraina. Comisia ar trebui să cumpere cerealele din Ucraina și sa le trimită în Africa sau alte zone unde foametea face ravagii, iar noi să facem mămăligă sau să hrănim animalele cu ce crește în țara noastră. Zic eu…

Știu de la colegul Daniel Buda, ale cărui poziții in Comisia de Agricultură sunt remarcabile, că mulți cultivatori de cereale din România și alte țări est-europene înregistrează pierderi uriașe din cauza războiului din Ucraina, deoarece produsele din țara invadată de Putin sunt scutite de taxe vamale, deci mai ieftine, și fac concurență cerealelor din UE. Pentru multe exploatații s-au folosit bani europeni, dar subvenția nu acoperă costurile de producție, iar fermierii nu pot desface pe piață din cauza produselor din Ucraina mai ieftine și sunt pe marginea falimentului, având de achitat și rate la bănci, și facturi către furnizori.

Comisia Europeană trebuie să ia măsuri de îndată

Suntem solidari cu drama poporului ucrainean, România este în prima linie a demersurilor umanitare menite să salveze o națiune din fața terorismului practicat de Kremlin. Cu toate astea, cerem Comisiei Europene măsuri concrete de îndată pentru fermierii aflați în proximitatea graniței cu Ucraina, a căror existență este pusă în pericol!”, a transmis liberalul într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Rareș Bogdan a precizat că alături de el au mai semnat Traian Băsescu, Vasile Blaga, Daniel Buda, Cristian-Silviu Bușoi, Gheorghe Falcă, Mircea Hava, Marian-Jean Marinescu, Dan-Ștefan Motreanu, Siegfried Mureșan, Gheorghe-Vlad Nistor, Eugen Tomac, Lorant Vincze și Iuliu Winkler.