Rareş Bogdan scoate adevărul la iveală: Voi spune lucruri, voi fi un jucător agresiv! Dezvăluirile vor deranja pe mulţi

Rareş Bogdan, europarlamentar şi prim-vicepreşedinte al PNL, spune că a venit momentul să vorbească liber, în curând, despre unul dintre momentele dureroase din istoria recentă a României.

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a vorbit despre subiectul dosarului “10 August”. Liberalul spune că în cei doi ani care au trecut, a aşteptat să se facă dreptate, însă acum consideră că închiderea dosarului decredibilizează justiţia din România.

Fiind totuşi prim-vicepreşedintele partidului aflat la guvernare, Rareş Bogdan spune că a preferat să nu comenteze această decizie până acum.

“Au trecut doi ani de zile, în care am așteptat să se facă dreptate. Au fost momente pe care nu le voi uita niciodată. Realitatea a fost principala televiziune care a transmis realitatea rușinoasă din piață. Gesturile de închidere a dosarului decredibilizează justiția din România.

Pentru mine, prima dată a fost șocul închidererii dosarului. Fiind prim-vicepreședinte al partidului de guvernământ, am preferat să nu comentez decizia. Am refuzat orice intervenție, orice interviu pe tema 10 August”, a declarat Rareş Bogdan, invitat la emisiunea “Jocuri de Putere” de pe Realitatea Plus.

“După 20 August voi ieși, voi fi un jucător agresiv. Voi spune lucruri”

Rareş Bogdan a subliniat că situaţia se va schimba după data de 20 August, când va ieşi public şi va vorbi despre multe aspecte din acest dosar, inclusiv despre cine-l protejează pe Cătălin Paraschiv, cel supranumit “dirijorul în alb” de la proteste. Liberalul mai spune că momentul 10 August va rămâne o pată în istoria post-decembristă a României, alături de 13-15 Iunie 1990 și de Mineriade.

“După 20 August voi ieși, voi fi un jucător agresiv. Voi spune lucruri și voi spune cine l-a scos din dosar și îl protejează pe Cătălin Paraschiv. Este foarte important să știm rolul pe care l-a jucat Cătălin Paraschiv la 10 August.

După 20 voi vorbi lucruri care vor deranja, dar vreau să-mi recâștig respectul public. 10 August rămâne o pată în istoria post-decembristă, alături de 13-15 Iunie 1990 și de Mineriade. Din respect penru aceste victime, trebuie să ne luptăm, să facem ordine”, a mai precizat Rareş Bogdan.