Rareș Bogdan atacă dur Guvernul, în special pe ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici. Acesta critică rectificarea bugetară anunțată, măsurile de restructurare și consideră că „va da afară doar oameni fără proptele politice”.
Rareș Bogdan atacă dur Guvernul, în special pe ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici. În postarea de pe pagina sa de Facebook, europarlamentarul PNL, critică rectificarea bugetară anunțată de Teodorovici. Bogdan consideră că rectificarea nu va fi în nici un caz una negativă, pentru că Eugen Teodorovici „va coafa rectificarea negativă într-o rectificare pozitivă”.
„A rămas fără banii, asta e limpede, dar va coafa rectificarea negativă într-o rectificare pozitivă, pentru că „negativ” este unul dintre termenii pe care are indicații să-i evite. Punem pariu că va da afară doar oameni fără proptele politice, câți au mai rămas prin ministere, dar de pilele incompetente nu se va atinge?”
Ministrul Eugen Teodorovici a recunoscut că la rectificarea bugetară vor fi măsuri de restructurare și că vor fi dați afară oameni din ministere. La rectificare miniştrii vor prezenta execuţia bugetară şi motivele pentru care sunt într-o situaţie sau alta, a adăugat ministrul, care spune că Finanţele vor prezenta doar principiile de bază ale rectificării.
Conform calendarului anunţat anterior de ministrul Finanţelor prima rectificare bugetară ar trebui efectuată până pe 31 iulie.