Rareș Bogdan se opune unui guvern de uniune naţională. Europarlamentarul nu are încrede în PSD

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, respinge posibilitatea ca PNL să guverneze alături de PSD sau AUR , deoarece nu le consideră „partide serioase”.

„Nu susţin un guvern de uniune naţională. Susţin un guvern în jurul Partidului Naţional Liberal pe care îl cunosc, care ştiu ce-şi asumă, care se află în parteneriat cu preşedintele României. Nu am încredere în AUR, nu am încredere în PSD, am încredere în PNL şi în cei de dreapta. Eu sunt un om eminamente de dreapta, nu cred în guvernele de stânga, cu stânga nu poţi să-ţi faci nici măcar cruce, stânga este cea care risipeşte bogăţia pe care o adună dreapta – şi asta a spus Margaret Thatcher – nu consider că Partidul Social Democrat sau AUR sunt formaţiuni serioase, care vor cu adevărat creşterea economică”, a declarat Rareş Bogdan la Prima TV.

Ce funcție ar putea ocupa europarlamentarul

Potrivit celor spuse duminică, 3 octombrie, de Rareș Bogdan, europarlamentarul ar fi dispus să renunțe la activitatea sa la Bruxelles, în cazul în care premierul ar solicita acest lucru.

„Dacă Florin are nevoie de mine şi consideră că prezenţa mea în Guvern este un plus şi un ajutor pentru PNL, pentru români în primul rând şi pentru ceea ce avem de făcut, i-am spus că poate să se bazeze pe mine. Nu aş vrea să intru imediat, să mă lase măcar până în primăvară la Bruxelles, că mai am de terminat nişte dosare pe care le-am luat şi nişte proiecte pe care le-am făcut acolo.

Deci mi-aş dori totuşi ca măcar jumătate de mandat – în martie cred că am jumătate de mandat – să pot să stau acolo. Sper să-mi asculte dorinţa şi să mă lase să îmi duc mandatul în continuare”, a declarat Rareş Bogdan la Prima TV.

Amintim că europarlamentarul a lansat anterior o provocare colegului său din Parlamentul European, Dacian Cioloş.

„Îi transmit o provocare domnului Dacian Cioloş, am înţeles că se gândeşte la o poziţie de ministru. Dacă domnia sa vine de la Bruxelles pentru o poziţie de ministru, automat voi intra şi eu în Guvern alături de Florin Cîţu pe o altă poziţie, dacă domnia sa vine”, spunea Rareş Bogdan înainte de alegerile interne din partid.

Sursă foto: Inquam Photos / Ovidiu Dumitru Matiu