Rareș Bogdan se revoltă! Acesta este sceptic în privința unui posibil pașaport de vaccinare dorit de premierul Greciei. Europarlamentarul se teme că acest document ar putea reprezenta o restricție suplimentară.
„E complicat și restrictiv să spui pașaport. În cadrul grupului premierul grec e principatul promotor. Asta și pentru că au un PIB foarte mare provenit din turism. Și alți premieri susțin acest certificat. Mă tem însă să nu fie o restricție suplimentară. Deja sunt restricții în privința unor țări. Dar un carnet de vaccinare poate să existe”, a declarat Rareș Bogdan la Digi24.
Rareș Bogdan se revoltă
„Să sperăm că o parte dintre români vor înțelege să se îndrepte către centrele de vaccinare. Dar trebuie să fim extrem de atenți.
Libertatea este scumpă și a fost greu de câștigat! Nu trebuie noi să formăm opreliști suplimentare. Cu cât avem mai puține restricții este cu atât mai bine pentru cetățeanul european.
Depinde cu ce comparăm campania de la noi. Cu Israelul? Sigur că numărul e mai mic. Dar nu o putem face deoarece infrastructura e diferită. Nu aș spune că nu sunt mulțumit. Faptul că a căzut platforma e rușinos, mai ales într-o țară cu IT-iști. E vina altora”, a conchis europarlamentarul.
Iohannis, în tabăra celor care se opun
În contextul în care țările sunt împărțile în tabăra celor pro și tabăra celor contra pașaportului de vaccinare anti-COVID, președintele României s-a arătat împotriva acestui tip de document.
Iohannis este de părere că un astfel de document ar putea duce la discriminare între oamenii care se vaccinează și cei care aleg să nu o facă.
„Nu consider că asta este o idee bună. Prin asta s-ar crea un cadru de discriminare care este inacceptabil. Sunt de părere că trebuie să existe un certificat de vaccinare şi va exista şi la noi, dar el trebuie folosit pentru motive medicale.
Persoana care primeşte certificatul ştie când a primit prima doza şi a doua. Sunt date importante pentru medicii. Însă să folosim aceste certificate de vaccinare să împărţim populaţia în două: cei care au fost vaccinaţi şi cei care nu, nu mi se pare un lucru bun”, a declarat Klaus Iohannis.
Sursă foto: Inquam Photos / Raul Stef