Rareș Bogdan l-a acuzat pe Viktor Orban, premierul Ungariei, aflat în vizită în România, de dublu limbaj în relația cu Uniunea Europeană.
Rareș Bogdan despre Viktor Orban: Are dublu limbaj. Trebuie să respecte regulile
Rareș Bogdan l-a acuzat pe premierul Ungariei, Viktor Orban, aflat în vizită în România, de practici de dublu limbaj în relația cu Uniunea Europeană. Potrivit liberalului, Orban va profita de ocazia oferită de școala de vară de la Băile Tușnad pentru a transmite mesaje politice către maghiarii din Transilvania.
Întrebat la Digi24 dacă Viktor Orban ar putea să-și modereze discursul critic la adresa Uniunii Europene, prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan s-a declarat sceptic. El a subliniat că oficialul ungar nu va pierde ocazia de a transmite mesaje către cetățenii maghiari din Transilvania.
„Va face ce dorește. Viktor Orban este un politician profilat într-un anumit stil, nu cred ca-si va schimba stilul în momentul acesta. Mai ales că folosește momentul de la Băile Tușnad pentru a da niște mesaje către alegătorii săi din Transilvania. Și aici mă refer la cei care au și cetățenie maghiară și votează cu FIDESZ.
Cred că politicienii români îi vor răspunde pe măsură. Om vedea mesajele pe care le va da Viktor Orban. Ce vă pot spune e că relația în momentul acesta dintre Orban si Comisia Europeană, Consiliu e mai tensionată ca oricând”, a afirmat liberalul.
Rareș Bogdan a afirmat că orice persoană de bună credință ar trebui să-și pună întrebări atunci când observă dublul limbaj.
El a subliniat că Viktor Orban, pe de o parte, cere bani europeni, solicitând fonduri pentru agricultori, menționând că, deși suma solicitată nu este de 2,1 miliarde de euro pe an, cât primește România, este totuși de 800 de milioane de euro pe an, o sumă considerabilă. Orban cere, de asemenea, bani pentru dezvoltarea regională și pentru energie verde.
Totodată, însă, el critică structurile Uniunii Europene și susține că ar trebui să discutăm cu Putin, argumentând că războiul nu este vina Rusiei, ci a Parlamentului European, a Comisiei și, în general, a tuturor, cu excepția Rusiei. Orban continuă să întrețină dialogul cu China, în ciuda faptului că Europa are acorduri rupte cu această țară, în special pe partea de investiții.
Ciolacu a luat decizia corectă
Rareș Bogdan a remarcat că Viktor Orban folosește un limbaj dublu care a funcționat până acum din cauza lipsei de fermitate din partea Uniunii Europene și a exprimat speranța că aceasta va reveni, astfel încât lucrurile să devină clare. El a subliniat că oricine dorește să facă parte din familia europeană trebuie să respecte regulile.
„Orice om de bună credință când vede dublu limbaj trebuie sa-si pună întrebări. (…). Cine vrea să stea în marea familie europeană trebuie să respecte regulile”, a mai adăugat Rareș Bogdan.
De asemenea, Rareș Bogdan a menționat că premierul Marcel Ciolacu a luat decizia corectă de a nu boicota vizita lui Viktor Orban în România.
„Nu consider că dialogul pentru un politician român, indiferent care e acesta, și nu mă puteți suspiciona de simpatie pentru Marcel Ciolacu, dar dialogul între un oficial român și un oficial a unui stat vecin care ocupă o poziție, chiar și tranzitorie la nivel european, nu poate fi decât benefică.
Sunt susținător al dialogului, nu cred ca blocarea telefoanelor e soluția. Chiar și în cele mai tensionate momente”, a relatat Rareș Bodan.
Viktor Orban a sosit vineri dimineață la București și s-a întâlnit cu premierul Marcel Ciolacu. Printre subiectele discutate s-a aflat și aderarea completă a României la Spațiul Schengen.
Orban a declarat că va aduce în atenția liderilor europeni această problemă în toamna acestui an, având în vedere că Ungaria deține președinția rotativă a Consiliului UE. Totuși, Rareș Bogdan și-a exprimat scepticismul și a declarat că nu are încredere în promisiunile oficialului maghiar.