Rareş Bogdan, discurs extrem de dur în plenul Parlamentului European: Voi spune lucrurilor pe nume
Europarlamentarul a promis sâmbătă, 10 septembrie, că va ține un discurs „extrem de dur” în plenul Parlamentului European, în cadrul discuțiilor care vor avea loc săptămâna viitoare.
„Voi spune lucrurilor pe nume cu privire la Schengen pentru că cea mai mare ruşine care i se întâmplă acestei ţări şi cea mai mare nedreptate este faptul că Europa, care ne solicită solidaritate – şi facem parte din familia europeană şi suntem de acord că trebuie să fie solidaritate – nu înţelege că Schengen şi ridicarea MCV sunt priorităţi pentru această ţară”, a declarat Rareş Bogdan în emisiunea „Insider Politic”, la Prima TV.
Discursul pe care-l va ține în plenul Parlamentului European va fi în stilul său jurnalistic, nu în cel de politician
De asemenea, acesta a spus și că discursul pe care-l va ţine pe acest subiect în plenul Parlamentului European va fi în stilul său jurnalistic, nu în cel de politician.
În opinia lui Rareş Bogdan, nu există niciun argument pentru păstrarea MCV, deoarece că România „a jucat admirabil şi şi-a dovedit încă o dată caracterul ei profund european” prin modul în care a acţionat în relaţia cu Ucraina, după izbucnirea războiului din ţara vecină.
Europarlamentarul a vorbit și despre ce se va întâmpla la alegerile prezidențiale
De asemenea, europarlamentarul a vorbit în aceeași emisiune și despre ce se va întâmpla la alegerile prezidențiale. Astfel, a respins ipoteza potrivit căreia PNL ar putea susţine un candidat din partea PSD la alegerile pentru funcţia de preşedinte al României, chiar dacă este de părere că actuala coaliţie de guvernare poate funcţiona în următorii şase ani.
„Eu cred că trebuie să ne gândim la acest lucru. Asta nu înseamnă că trebuie să avem candidaţi comuni. Nu trebuie să ne gândim vreodată că va susţine PNL-ul un candidat PSD la prezidenţiale. Uitaţi asta! Niciodată nu se va întâmpla acest lucru, dar asta nu înseamnă că nu putem colabora în interesul României pentru stabilitate guvernamentală. Nimeni nu vrea extreme”, a susținut Rareş Bogdan.
Totodată, acesta a spus că s-ar fi aşteptat să vadă în PSD mai mulţi specialişti „pentru că cu asta s-au lăudat 32 de ani”.