În condiţiile în care tot mai multe ameninţări vin de la Moscova împotriva ţărilor NATO, Statele Unite au coordonat unu exerciţiu militar în apele Mării Negre, la doi paşi de Rusia. 15 ţări, printre care şi România, au luat parte la acest exerciţiu.
Exercițiu militar sincronizat în Marea Neagră, cu participarea a 15 țări
În timp ce războiul dintre Rusia și Ucraina continua, amenințările Moscovei la adresa Statelor Unite s-au înmulțit.
În urma amenințărilor primite, a fost organizat un exercițiu militar sincronizat în apele Mării Negre, coordonat de SUA și la care au luat parte 15 țări.
La exercițiul numit TROJAN 2022 au participat SUA, România, Bulgaria, Croația, Estonia, Georgia, Germania, Grecia, Letonia, Lituania, Muntenegru, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria.
Ameninţări teribile venite de la Moscova
Dmitri Rogozin, șeful Agenției Spațiale Rusești Roscosmos și prieten apropiat al lui Putin, a amenințat țările NATO, notează publicaţia turcă Haberler.
Afirmând că obiectivul administrației de la Moscova este să învingă Occidentul și să elimine Ucraina de pe hartă, Rogozin a spus că Rusia ar putea distruge toate țările NATO într-un război nuclear în jumătate de oră.
În urma amenințărilor, 15 țări în frunte cu SUA au efectuat un exercițiu militar în apele Mării Negre, care ar putea fi considerat o acțiune de descurajare la adresa Rusiei.
Militari ai marinei României și SUA au participat la exercițiul multinațional „TROJAN 2022”, desfășurat în Marea Neagră. La exercițiu s-au alăturat și Bulgaria, Croația, Estonia, Georgia, Germania, Grecia, Letonia, Lituania, Muntenegru, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria.
Exercițiul militar a fost coordonat de Comandamentul Statelor Unite pentru Operaţii Speciale în Europa.
NATO nu intenţionează să rămână în afara Mării Negre pentru mult timp
Pe de altă parte, comandantul Comandamentului Maritim Aliat (MARCOM), viceamiralul Keith Blount, care se află vizită oficială în Bulgaria, a vizitat oraşul Varna, unde s-a întâlnit cu comandantul Forţelor Navale, contraamiralul Kiril Mihailov, scriu jurnaliştii bulgari de la Darik.
În cadrul întrevederii, discuţiile se concentrează pe securitatea în Marea Neagră. Potrivit contraamiralului Mihailov, urmează o vizită la Elementul de Coordonare Navală de la baza din Varna.
„NATO nu intenţionează să rămână mult timp în afara Mării Negre. Solidaritatea în aceste vremuri dificile este importantă şi doresc să vă asigur că NATO rămâne angajată faţă de Marea Neagră şi regiune”, a declarat Blunt.
Potrivit acestuia, coordonarea în zona de acvatoriu este foarte importantă, iar Forţele navale bulgare, care sunt foarte capabile, joacă un rol important în realizarea acesteia. Comandantul Comandamentului Maritim Aliat şi-a exprimat satisfacţia cu privire la capacităţile şi posibilităţile Forţelor navale din Bulgaria, România şi Turcia.
Blunt a adăugat că revizuirea planurilor NATO se face zilnic, în funcţie de situaţie.
„Dispunem de submarine, nave şi avioane şi le adaptăm zilnic programul şi schema de manevrare”, a explicat comandantul MARCOM.