Răspunsul Lidl România după ce a fost amendat de ANPC: „Dăm dovadă de totală deschidere”

Sursă: Dreamstime

După ce Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a sanționat 265 de magazine Lidl cu amenzi de peste 3,5 milioane de lei pentru că a găsit produse expirate și insecte în supermarketuri, Lidl România a oferit un prim răspuns despre cele întâmplate.

Lidl dă asigurări că va remedia problemele descoperite de ANPC

După ce Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a sanționat 265 de magazine Lidl cu amenzi de peste 3,5 milioane de lei pentru că a găsit produse expirate și insecte în supermarketuri, Lidl România a anunțat că va face tot ce va putea pentru a-și „păstra locul în inima clienților săi”.

„Controalele ANPC din luna curentă, într-un număr neobișnuit de mare, au vizat 85% din magazinele Lidl România. Aceste acțiuni au avut ca rezultat identificarea anumitor abateri în anumite magazine din rețea. Am făcut toate demersurile pentru a remedia în cel mai scurt timp posibil aceste situații având în vedere că, în relația cu autoritățile, noi dăm permanent dovadă de totală deschidere și pentru că ne asigurăm în tot ceea ce facem că ne îmbunătățim constant pentru a ne păstra locul în inima clienților noștri.

Încă de la intrarea noastră pe piață, obiectivul nostru cel mai important a fost acela de a oferi clienților noștri cea mai bună experiență de cumpărături. Echipa Lidl România mulțumește milioanelor de clienți care ne trec pragul datorită calității produselor noastre, dar și pentru că știu că sănătatea și siguranța lor sunt prioritare pentru noi. Îi așteptăm în continuare cu produsele pe care le cunosc și le apreciază și garantăm efortul nostru zilnic pentru a le oferi la cel mai bun raport calitate-preț”, scrie într-un comunicat de presă emis de către Lidl.

ANPC a controlat peste 200 de magazine Lidl. S-au dat amenzi de peste 3 milioane de lei

În cursul lunii august, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat o serie de controale pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare în magazinele lanțului de supermarketuri Lidl, la nivelul întregii țări.

„Nu știu suficientă germană pentru a traduce ce spuneam și în trecut: NU SUNTEM PELICANII EUROPEI! Consumatorul român, cel care vă asigură veniturile, TREBUIE RESPECTAT! Renovați, curățați, aduceți produse de calitate, nu mai căutați variante să ne determinați să “o luăm mai ușor”!

Dacă la voi acasă este ordine și curățenie, considerați și această țară și pe cetățenii ei, ca parte din Europa! Merităm să fim tratați onorabil! Ce părere aveți?”, a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC.

În total, au fost controlate 265 de magazine Lidl, iar pentru neregulile constatate comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni:

  • 347 amenzi contravenționale, în valoare totală de 3,5 milioane de lei;
  • 144 avertismente;
  • oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valore de aproximativ 75.000 lei;
  • oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru 24 de unități;
  • închiderea unității pentru o perioadă de până la 6 luni, pentru 4 magazine;
  • închiderea unității pentru o perioadă cuprinsă între 6-12 luni, pentru o unitate;