Ministrul de Interne Carmen Dan dă o replică acuzațiilor Gabrielei Firea. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat sâmbătă că ministrul de Interne, Carmen Dan, a venit pregătită la CEx cu un dosar în care avea „xeroxuri cu SMS-uri şi WhatsApp-uri, convorbiri particulare între doamna prefect şi un domn secretar de stat”, ceea ce indică faptul că „totul a fost bine pus la punct și regizat”.
"Voi clarifica tot ce este de clarificat într-un cadru instituțional, așa cum este normal, și un astfel de cadru poate fi mâine la Comisia de apărare din Senat, unde sunt invitată începând cu ora 14.30," a declarat Carmen Dan. „Voi răspunde mâine. Nu dau răspunsuri pe scările Ministerului,” a adăugat ministrul de Interne.
Legat de protestele din 10 august, raportul clasificat va ajunge și în cadrul acestei comisii, acesta fiin solicitat și de către Parchetul Militar, scrie Digi24.
"Referitor la Comisia de apărare și la acel cadru instituțional, vreau să fac o precizare. Astăzi va ajunge la cele două comisii raportul clasificat despre care am vorbit. Imediat după prezența noastră în Comisia de apărare de la Camera Deputaților, Parchetul Militar a solicitat acest raport pe care l-am pus la dispoziție," a declarat Carmen Dan.