Răspunsul PSD la protestele din ultimele zile. Urmează ca la sfârşitul acestei luni să discutăm cu toţi colegii

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat că în interiorul partidului există ideea organizării unui nou miting în toamnă, unul mai mare decât cel pe care l-au făcut deja social-democraţii.

„Există în mijlocul partidului nostru o idee pe care eu o susţin, aceea de a mai face şi noi un miting în această toamnă, mult mai mare decât cel de data trecută, pentru că asta este din ce în ce mai mult o cerere din teritoriu, cei care ne votează, ne simpatizează şi sunt membri de partid ne cer acest lucru. Să vadă încă o dată toată lumea forţa pe care poporul român care este la urne şi vrea ceva şi ne-a cerut ceva să facem şi noi facem exact ce ne-au cerut ei. Urmează ca la sfârşitul acestei luni să discutăm cu toţi colegii noştri şi să vedem dacă sunt de acord să facem lucru ăsta”, a spus Ştefănescu, duminică seara, la România TV.

El a adăugat că social-democraţii sunt convinşi că „toată această mizerie petrecută” la mitingul din Piaţa Victoriei va fi decontată de Klaus Iohannis şi de liderii Opoziţiei.

„În spaţiul virtual, pe site-urile televiziunilor, comentariile sunt în proporţie de 90% împotriva implicării Opoziţiei care trebuie să îşi asume aceste violenţe şi domnul Barna de la USR şi Tomac şi, în mod special, domnul Cioloş care a încercat să se urce cu bocancii pe aceste manifestări şi pe aceste violenţe pentru a-şi lansa şi candidatura de acolo din piaţă. Aşteptăm noi toţi cu maxim interes ca doamna prim-ministru, după ce primeşte raportul SRI, să facă câteva anunţuri în spaţiul public legate de acest raport şi ce informări a primit. Între timp, cei de la Ministerul de Interne îşi fac datoria mai departe şi, rând pe rând, sunt prinse toate aceste brute, după cum vedeţi, unii au primit deja mandat din partea judecătorilor şi vor avea o soartă grea din punct de vedere al legii. Vor fi prinşi şi cei care au dat foc la magazinele de pe bulevard şi la brazi. Sunt curios ce vor spune la anchetă vizavi de cine este în spatele lor”, a mai spus Codrin Ştefănescu. AGERPRES