Apar noi informaţii despre ultimele zile ale Cristinei Ţopescu în viaţî. Bărbatul care a fost sunat de jurnalistă înainte să moară a revenit cu noi informaţii după ce în urmă cu câteva zile a publicat pe internet ultimul mesaj audio transmis de fosta prezentatoare. Incredibil cu ce noi dezvăluiri a venit acum.
Apar noi detalii privind ultimele clipe ale Cristinei după ce s-a aflat recent că ultima înregistrare audio cu jurnalista Cristina Țopescu a fost un mesaj vocal pe Whatsapp trimis către amicul ei, Marius Chircă. Acesta a venit cu dezvăluiri, într-o intervenție telefonică la România TV, unde a spus că nu a publicat acele mesaje audio pentru a se afirma.
„Sincer, nu aș mai fi vrut să discut pe tema asta, pentru că am fost extrem de supărat. Am văzut câteva articole scrise de ziariști în presă cum că nu au fost de acord că am publicat acele mesaje audio. Știu foarte bine de ce am făcut publice acele mesaje, știu foarte bine câte convorbiri telefonice am avut cu Cristina, iar discuțiile cele mai multe erau legate de problema acestor câini care, din nefericire, trăiesc pe străzile din România.
Dacă am făcut lucrul acesta, nu l-am făcut ca să mă afirm, așa cum au spus unii, pentru că nu cred că am nevoie să mă afirm. Din păcate, unii mă cunosc acum, de când cu subiectul Cristina Țopescu, dar și înainte de această tragedie am avut apariții TV, în care militez pentru cauza acestor câini, de mai bine de șase ani de zile.”, a spus Marius Chircă, prietenul Cristinei Țopescu, la România TV.
Ce mesaj audio a trimis Cristina Țopescu
„Acum am terminat și eu treaba, e 12 fără 10, am hrănit cățeii din zonă, ai mei, curățenie. Iartă-mă că te bat la cap, dar știi cum e cu foarte mulți câini. Nu te sun pentru că e foarte târziu, ți-am dat mesaj, sms normal, ți-am zis că am vorbit cu Adrian și a zis că încearcă să aibă grijă de ei, că sunt bine. Nu știu, sunt și șase pui, deci asta mă disperă cu puii, pentru că nu știam de pui. A, ne mai auzim, dar ce te rog, te rog din tot sufletul meu, să nu mă uiți luni, să vorbim duminică și să stabilim, să nu uiți, pentru că sunt în pom, deci nu, nu mă descurc și nu am unde să-i duc. Aşa, dacă merg cu tine, vorbești tu cu el să nu vină să-i mai ia și îi duc la locul lor și nu știu, Dumnezeu cu mila, nu știu, nu știu ce să fac. Sunt tare amărâtă, mai ales când mă gândesc că nu pot să-i iau până luni și ei stau acolo, și, în sfârșit, mă mai gândesc și la toți ceilalți, mi se face rău. Te rog din sufet, da? Să mă bazez pe tine luni, ne-auzim. Cu drag, te pup, noapte bună”, spunea Cristina Ţopescu, într-o înregistrare audio. Mesajul audio era trimis pe Whatsapp prietenului ei, Marius Chircă.
Ulterior, Cristina Ţopescu a revenit. „Iartă-mă că te bat la cap, dar nu mai știu ce să fac, ieri am făcut atac de panică, am reușit să mă pun pe picioare, să fac emisiunea. Azi dimineață am făcut din nou, mi-a trecut, acum iar m-a luat, mi se încleștează maxilarele și nu pot să respir și nici nu sunt genul să chem salvarea și nici nu vreau să chem, n-am cum, cu atâția căței, cine dracu intră aici. Sper să îmi revin. Dar asta mă omoară cu zile, deci ăsta e un nenorocit, pur și simplu, că până acuma îți dai seama că a terminat cu ăia de la DSV, dacă e adevărat. Și nu-mi dă nici măcar un mesaj și nu știu ce se întâmplă cu fetița și mie mi-e acuma rău, dar când îmi revin îl ia mama dracu că dacă ăsta își imaginează că eu sunt genul care doar plâng și mă resemnez, se înșală, crede-mă, dar nu știu ce să mai fac acum. Te rog din suflet, când termini treaba, dă-mi un semn, merci”.