Crima care a șocat Marea Britanie: Noi detalii ies la iveală despre posibilul autor al uciderii taximetristului român din Londra. Poliția londonează a arestat deja un suspect, care a ami fost arestat în trecut.
Crima care a șocat Marea Britanie: Rudele taximetristului român ucis în Londra sunt în continuare șocate.
Bărbatul a fost înjunghiat de unul din clienții săi, având mâinile pline de tăieturi, în urma încercărilor de apărare.
Crima care a șocat Marea Britanie. Ucigașul ar avea doar 15 ani
Poliția londoneză suspectează că ucigașul taximetristului român, găsit fără suflare în mașină, e un client de-al lui. Acesta ar fi un tânăr de doar 15 ani, care a fost reținut vineri după-amiază.
Adolescentul a mai fost arestat în trecut, fiind acuzat de tâlhărie. Gabriel Bringye trăia în Londra cu logodnica și cu sora lui. Avea 37 de ani și încerca să își întemeieze o familie în țara adoptivă.
Acum va fi adus acasă, pentru înmormântare, după ce prietenii și cunoscuții au strâns bani pentru repatrierea trupului neînsuflețit.
Gabriel locuia de 12 ani în Londra. Împărțea un apartament cu logodnica și cu sora sa, care are un copil. Era șofer de cinci ani.
Miercuri seara, Gabriel Bringye a luat o comandă pe o aplicație mobilă până în zona de nord a metropolei britanice. Un șofer de autobuz din zonă a alertat poliția, după ce l-a văzut în mașină, plin de sânge.
”Lumea vrea să doneze în continuare”
”Trupul bărbatului de 37 de ani din Oradea a fost descoperit înjunghiat în zona Tottenham din Londra. În ciuda eforturilor paramedicilor, aceștia nu l-au putut salva, iar decesul a fost declarat la câteva zeci de minute după ce s-a făcut macabra descoperire.”, anunță Digi 24.
În urma apelului lansat de familie online, prietenii, colegii sau chiar necunoscuți impresionați de povestea tânărului de 37 de ani au donat bani pentru repatrierea trupului neînsuflețit.
”S-au strâns suficienți bani, dar lumea vrea să doneze în continuare, ne cere datele.” a declarat Magdalena Bringye, sora lui Gabriel, potrivit sursei citate.
”Poliția ne-a spus că a fost înjunghiat în piciorul drept, dar trebuie să investigheze corpul din cap până în picioare, că sunt mai multe împunsături. Mâinile aveau toate urme de cuțit, cum încerca să se apere și trebuie să îi facă autopsie.”, a dat ea detalii.
Conform presei britanice, acesta este cel de-al 12-lea caz de înjunghiere din Londra, numai anul acesta. Cinci dintre atacuri s-au produs doar în ultimele două săptămâni.