Răsturnare de situație! Clinica unde a fost internat Petrică Mîţu Stoian, prima reacție după ancheta DSP

DSP Caraş-Severin a făcut publice neregulile descoperite în cadrul clinicii Nera, acolo unde Petrică Mîţu Stoian se afla în momentul în care i s-a făcut rău. La rândul ei însă, Clinica Nera neagă o parte din acuzațiile aduse, oferind explicații în acest context.

Moartea lui Petrică Mîţu Stoian a generat probleme pentru Clinica Nera, loc unde artistul se afla în momentul în care i s-a făcut rău. DSP Caraş-Severin a demarat o anchetă, iar ulterior a făcut publice neregulile descoperite în cadrul clinicii după moartea artistului.

Într-o postare pe pagina de Facebook, Clinica Nera arată că a luat la cunoştinţă concluziile raportului DSP şi „apreciează eforturile autorităţilor”, însă potrivit sursei citate, există și o serie de ”inadverdențe” care trebuie clarificate.

„Raportul a evidenţiat o serie de aspecte pe care le vom perfecţiona; de la deschiderea clinicii noastre, acum numai 1 an de zile, am luat toate măsurile pentru ca activitatea desfăşurată să fie în conformitate cu normele şi avizele corespunzătoare modului nostru de funcţionare. Totodată, raportul DSP conţine şi inadvertenţe, pe care ţinem să le clarificăm mai jos şi pentru care Clinica Nera va contesta Procesele Verbale de control emise de DSP Caraş-Severin”, a transmis Clinica Nera.

Mai exact, clinica unde a fost internat Petrică Mîțu Stoian explică că toți medicii care figurau cu program de lucru în cadrul unităţii „nu erau prezenţi în unitate la data şi ora controlului neanunţat de acum 7 zile, deoarece clinica NU avea programări în acea zi” Clinica noastră funcţionează exclusiv pe bază de programări”, arată clinica Nera.

În același timp, reprezentanții clinicii au vorbi și despre faptul că în raport s-a reţinut că „acordul şi consultul medicului pentru tratament hiperbaric sunt realizate online”. Mai exact, aceștia susțin că terapia și consultul se efecutează fizic, nu online, iar medicul cu competenţă în medicina hiperbara l-a consultat pe Petrică Mîţu Stoian la fața locului înainte de a începe ședința de terapie.

Totodată sursa citată arată că artistul ar fi fost monitorizat de medic întreaga ședință.

Petrică Mîțu Stoian a fost consultat înainte de terapie

„Consultaţia şi întreaga terapie au fost efectuate fizic, nu online. Medicul nostru cu competenţă în medicina hiperbara, dr. Bogdan Mircea Matei, l-a consultat pe dl. Mîţu Stoian faţă în faţă, la clinică, înaintea şedinţei de terapie hiperbară. Tot dumnealui a fost de faţă şi a monitorizat şi întreaga şedinţă, în conformitate cu protocolul acestei terapii”, a mai transmis Clinica Nera.

Clinica mai spune că dosarul medical al lui Petrică Mîţu Stoian era complet, în contextul în care orice pacient este consultat doar cu o serie completă de investigații medicale. Pe de altă parte, sursa citată susține că în arhiva clinicii s-au păstrat doar acele documente considerate importante pentru etapa monitorizării, mai exact CT-ul, care a fost constatat și de reprezentanţii DSP.

„Toţi pacienţii intră la consultaţie numai având o serie completă de investigaţii medicale. În cazul dlui. Mîţu Stoian, acesta se prezentase de la început cu toate investigaţiile necesare, incluzând analize de sânge complete şi diagnosticele recente cerute (6 pagini), dar şi de imagistică a plămânilor tip CT, conform protocolului clinicii, nemaifiind necesară solicitarea altor investigatii. În arhiva clinicii s-au păstrat doar acele documente considerate importante pentru etapa monitorizării, şi anume CT-ul, ceea ce au putut constata şi reprezentanţii DSP”, se mai apără Clinica Nera.

În același timp, Clinica Nera a mai ținut să sublineze și binele făcut bolnavilor. Mai exact, sursa citată precizează că în primele 9 luni ale anului 2021, au ajuns aproximativ 700 de pacienţi care au beneficiat de tratamente eficiente

. „Misiunea noastră a fost şi întotdeauna va fi aceea de a servi pacientul şi de a-i alina suferinţa. Este o misiune care ne onorează şi, din acest motiv, vom continua să o facem cu toată dăruirea”, au mai transmis reprezentanţii clinicii.