Curtea Constituțională ar urma să se pronunțe astăzi asupra constituționalității completurilor de trei de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Sesizarea pe acest subiect a fost depusă la finalul lunii martie de vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, delegat atunci la conducerea Camerei de către președintele de atunci, Liviu Dragnea.
Judecătorii CCR au amânat până acum de 5 ori luarea unei decizii.
În sesizarea depusă, Florin Iordache a sesizat un posibil conflict de natură constituțională între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție. El a contestat faptul că nu a fost respectată legea cu privire la constituirea completurilor de trei judecători, de la ÎCCJ, specializate în fapte de corupție.
Dacă judecătorii se vor pronunța favorabil asupra sesizării, atunci s-ar putea ajunge la rejudecarea unor dosare soluționate cu condamnări în primă instanță. După ce în componența Curții au intrat trei judecători noi, aceștia vor asculta din nou punctele de vedere ale Parlamentului și Înaltei Curți.
De la ultimul termen, în componența Curții Constituționale au intrat judecătorul Simina Tănăsescu, propunerea președintelui și judecătorii Gheorghe Stan și Cristian Deliorga, ambii propuși de coaliția PSD-ALDE. Conform unor surse, cei trei judecători noi ar fi deja familiarizati cu dosarul și este posibil ca miercuri judecătorii Curții Constituționale să ia o decizie.
Trebuie amintit că Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță în iunie 2018, de completul de 3 de la ÎCCJ la 3 ani și 6 luni de închisoare, decizie menținută și în a doua instanță. Fostul lider PSD ar putea beneficia de constatarea unui eventual conflict constituțional, însă totul depinde și de motivarea judecătorilor CCR. De altfel, fostul șef al PSD a tot sperat la o decizie favorabilă pâna la termenul din 20 mai.
Pe 27 mai fostul președinte PSD a fost condamnat definitiv la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.