Fostul președinte PNL, Ludovic Orban a spus de ce a fondat partidul Forța Dreptei.
„Am luat decizia de a începe o construcție politică în primul rând dintr-o obligație morală pe care o am față de oamenii care au crezut în noi și care ne-au acordat încrederea în 2020, în cadrul alegerilor locale și parlamentare. Din păcate, conducerea PNL a luat o decizie contrară promisiunilor electorale și angajamentelor pe care le luase PNL, aducând PSD la guvernare.
Practic, obligația morală pe care o am este de a susține toate proiectele pe care noi ne-am angajat că le vom realiza. Doi: odată cu transformarea PNL într-o anexă a PSD, odată cu realizarea acestui proiect de guvernare, la ora actuală, nu mai există o forță politică autentică de centru-dreapta-dreapta, care să se bazeze pe valorile, principiile curentelor doctrinare de dreapta liberalist-conservatorist-creștin-democrate,” a declarat Ludovic Orban, la RFI.
Ludovic Orban explică și cui se adresează noul partid: ”România are nevoie de această forță politică de dreapta și mă implic cu toată energia și cu toată forța în această construcție care să reprezinte România dinamică, România care se mișcă, România întreprinzătorilor, România oamenilor care muncesc, care creează, care inovează, care schimbă lucrurile în bine . Obiectivul pe care-l avem este să ne afiliem la PPE, care grupează formațiunile de centru-dreapta de la nivel european”.
Forța Dreptei este un partid antisistem?
Ludovic Orban a fost întrebat dacă formațiunea este un partid antisistem.
„Cum să fie un partid antisistem? Sub nici o formă. A nu se confunda conservatorismul, de exemplu, cu anumite mișcări și atitudini, care sunt calificate ca suveraniste, antieuropene.
Una este reprezentarea corectă a intereselor naționale, alta este propaganda împotriva proiectului european. Eu sunt un om care cred în proiectul european, sunt un euroatlantist, am susținut cu toată tăria integrarea României în UE, în NATO. Sigur că în toate aceste structuri, interesele României trebuie reprezentate corect.
Oamenii care reprezintă România trebuie să apere interesele României, așa cum fac toți politicienii statelor europene, adică nu trebuie să acceptăm decizii care ne dezavantajează în mod evident și trebuie să ne creăm un mecanism de lobby, de influență asupra factorilor decizionali de la nivel european, care să ducă la decizii care sunt favorabile României.” a spus Ludovic Orban.