Florin Călinescu este de ceva vreme activ pe scena politică, mai ales după ce a ales să se alăture Partidului Verde. POtrivit unor surse politice, celebrul actor ar putea chiar să și canideze pentru o funcție cheie.
Răsturnare de situație pe scena politică. Florin Călinescu ar putea să candideze la fotoliul de primar al Bucureștiului. Potrivit unor surse politice, vedeta Pro TV ar urma să-și anunțe miercuri intenția de a candida pentru funcția de primar general al Capitalei, susține știripesurse.
Dacă celebrul actor va face acest pas, atunci toate socotelile pentru București ar urma să fie aruncate în aer. Și asta pentru că o decizie de intrare în cursă ar încurca calculele pe care și le-au făcut până acum principalii candidați la București: Gabriela Firea și Nicușor Dan. Aceștia nu sunt oricum liniștiți, mai ales după decizia bombă luată de Traian Băsescu de a intra în bătălia electorală.
Potrivit unor surse politice, Florin Călinescu ar urma să-și anunțe miercuri intenția de a candida pentru funcția de primar general al Capitalei.
Sursa citată arată că Florin Călinescu apare pe site-ul Partidului Verde ca președinte al formațiunii, însă în registrul partidelor apare un alt președinte. La acest moment există un puternic conflict juridic între Simoiu Adi-Maria Claudia Luminița, președintele legal al Partidului Verde și cei care o contestă și care au organizat întâlniri ale organelor partidului și au luat și decizii care au fost contestate în instanță, susțin jurnaliștii sps.
Potrivit ultimelor date, nu este clar dacă Florin Călinescu va putea candida din partea Partidului Verde. Pentru a intra în bătălia pentru București, Călinescu ar avea nevoie de strângerea numărului de semnături necesare unui astfel de demers.
De altfel, într-o ultimă postare pe pagina sa de Facebook, Florin Călinescu susține că Partidul Verde va fi extrem de activ în alegerile care se apropie. La comentariul unui internaut care îi atrăgea atenția că în urmă cu un an, Florin Călinescu spunea cum vine puternic în România un partid al Verzilor, celebrul actor a dat o replică acidă: „Nu e vina mea ca nu ești la zi cu informațiile. Află ca vom pune liste în 37 de județe”.
În cursa pentru Primăria Capitalei s-au anunțat deja Gabriela Firea (PSD), Nicușor Dan (PNL), Călin Popescu Tăriceanu (ALDE), Traian Băsescu (PMP), Ioan Sîrbu (Pro România), Viorel Cataramă (Mișcarea Patrioților Români).