Răsturnare de situație în ancheta Caracal! Implicare-bombă în caz! Efecte devastatoare pentru România

Nemulţumiţi de intervenţia autorităţilor din România în cazul tinerelor răpite şi ucise la Caracal, înalţii oficiali străini şi-ar putea trimite un reprezentant în România. Efectele ar putea fi devastatoare pentru ţara noastră la nivel european.

Gheorghe Dincă, bărbatul care a mărturisit că le-ar fi ucis pe cele două adolescente dispărute la Caracal, a ajuns din nou, luni, 9 septembrie, în fața anchetatorilor de la DIICOT București. Audierile se vor concentra, în special, pe cazul Luizei, potrivit realitatea.net.

Între timp, cazul intens mediatizat de la Caracal ajunge şi în atenţia Consiliului Europei. Instituția urmează să decidă dacă trimite un reprezentant în România, pentru a analiza intervenția autorităților. Un raport defavorabil al Consiliului Europei ar putea sta la baza unui posibil proces împotriva României la CEDO.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat, de curând, Polonia, pentru un caz similar. Judecătorii au considerat că autoritățile poloneze nu s-au implicat suficient pentru a găsi un tânăr răpit și sechestrat vreme de doi ani. În cele din urmă, băiatul a fost ucis. Potrivit deciziei CEDO, prin reacția îndoielnică a autorităților, tânărului din Polonia i-a fost încălcat dreptul la viață.

În cazul de la Caracal, au trecut 19 ore de la apelurile disperate ale Alexandrei la 112 și până la descinderea anchetatorilor. Iar pe Luiza Melencu, oamenii legii nu au reușit să o găsească din luna aprilie, când a dispărut fără urmă.