Cu numai câteva zile înainte ca Gheorghe Dincă să își afle sentința, Carmen Obârșanu a vorbit despre ședința secretă a instanței, dar și despre faptul că în acest caz ar putea fi implicate și serviciile secrete, iar acestea ar acoperi o rețea internațională organizată.
Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare cu executare în septembrie 2022, sentința oficială urmând să fie anunțată pe 30 mai.
Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu au dispărut fără urmă în anul 2019, iar vinovat a fost găsit Gheorghe Dincă. Atât Carmen Obârșanu, cât și avocatul familiei Melencu, au cerut însă achitarea sa, pe motiv că nu ar exista dovezi care să îl incrimineze pe Dincă.
Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu ar putea fi în viață?
Avocata familiei Melencu susține că ar exista o miză în spatele dispariției Luizei, referindu-se la campania electorală a unchiului ei de acum patru ani. Aceasta îi dă dreptate bunicului fetei, care spune că „răpirea a fost regizată”. De asemenea, Carmen Obârșanu nu exclude posibilitatea ca Alexandra Măceșanu să fie încă în viață. Reapariția sa nu va schimba însă sentința în acest caz.
Aceasta crede că Alexandra trăiește, iar Gheorghe Dincă nu a siluit-o și omorât-o. Mai mult, Alexandra Măceșanu s-ar fi apărat. De asemenea, dacă ar fi fost captivă, siluită și apoi ucisă, s-ar fi găsit probe ADN.
Carmen Obârșanu a punctat însă lipsa de interes a anchetatorilor în ceea ce privește găsirea Luizei, prima fată dispărută, nici atunci când telefonul său mobil a redevenit activ, la câteva luni de la dispariție.
Potrivit avocatei, Gheorghe Dincă ar fi fost convins de un „personaj-cheie” să își asume crimele. Ar fi vorba despre șeful biroului Grupări Infracționale Violente din cadrul Poliției Capitalei. Nu se cunosc circumstanțele în care acesta l-ar fi determinat pe Dincă să-și asume faptele, însă acesta nu dorește să dezvăluie ce a discutat cu subcomisarul.
Carmen Obârșanu susține că subcomisarul nu ar fi efectuat acest aspect în condițiile procedurale și că „nu era voie să se întâmple asta”.
Serviciile secrete, implicate în cazul Caracal?
Mai mult, avocata familiei Melencu spune că în cazul Caracal ar putea fi implicate serviciile secrete, făcând referire și la moartea celor doi magistrați.
„Aici este semnul de întrebare, ce este în spatele acestei afaceri? E clar că e coordonată de unele servicii. Acolo (n.r. la Caracal) este o filieră pe care cineva o protejează. Și au mai fost asemenea filiere și altădată, cum a fost cazul femeii vândute de Securitate pentru diamante.
Cred că și cei care sunt de bună-credință, sunt păcăliți, că e o chestiune de secret de stat. Dar, de fapt, este o infracțiune de drept comun, de aia sunt puși numai procurori și judecători cu probleme judiciare.
Sunt niște oameni foarte puternici, și ei știu lucrul ăsta. Dincă mi-a spus acum, că plângerea penală mi-a făcut-o când a fost dus la Mioveni (n.r. penitenciarul în care bărbatul a stat câteva luni). Nu că sunt singura rămasă în viață dintre persoanele blestemate de el, nu…
Sunt singura rămasă în viață dintre cei împotriva cărora a făcut plângere penală. Eu, Marian Voinea (avocat din oficiu) și Diana Cotoi (judecător) am avut plângere penală de la Gheorghe Dincă. Ceilalți doi au murit subit”, a declarat Carmen Obârșanu pentru Fanatik.