Procurorul-șef al DIICOT, Felix Bănilă, a vorbit despre ancheta crimelor de la Caracal. Acesta a cerut urgentarea testelor și a precizat și stadiul verificărilor din casa groazei.
Procurorul-șef al DIICOT, Felix Bănilă, a oferit noi detalii despre ancheta de la Caracal. Acesta a cerut urgentara testelor de la IML.
„Noi am cerut urgentarea rezultatelor de la IML. Există un interes foarte mare, dar să vedem când ne vom trimite rezultatele”.
Acesta a mai spus că în locuința lui Dincă mai sunt de verificat golul din pământ și pereții locuinței.
„La locuința lui Gheorghe Dincă mai e de finalizat cercetarea în cadrul mandatului de percheziție. Se verifică golul din pământ, dacă sunt obiecte care ne interesează sau nu. Se verifică și pereții locuinței pentru că s-a spus că s-au așezat mai multe straturi de ciment”.
Felix Bănilă a spus că nu exclude nici o variantă în cazul Luizei Melencu, nici cea ca fata să fie în viață. „Nu excludem niciuna dintre variante. Testele ADN în cazul victimei majore nu sunt concludente și nu putem exclude nimic”.
Bănilă a vorbit și despre destructurarea rețelelor de prostituție în urma cazului de la Caracal. „Noi știți foarte bine că avem în vedere ca și competență exclusivă infracțiunile de trafic de persoane, trafic de minori, pornografie infantilă, și s-au dispus controale cu privire la modul de instrumentare și de existență a acestor cauze pe rolul structurii centrale și teritoriale a DIICOT. La momentul la care se va finaliza acest control, vom putea oferi aceste date”.
Întrebat dacă au mai fost ridicate și alte imagini de pe camerele de supraveghere, procurorul-șef al DIICOT a explicat că „desigur că la momentele inițiale, după ce s-a declinat competența către serviciul teritorial Craiova al DIICOT și după momentul preluării cauzei, s-a căutat să se identifice toate camerele de pe traseu și au fost ridicate în totalitate. Știți foarte bine că sunt cu un hard disk și imaginile se pot pierde în timp. Ele vor fi sortate, filtrate și vor fi reținute doar cele relevante”.
„Nu neglijăm ipoteza ca Gheorghe Dincă să fi avut complici”, a mai spus procurorul-șef al DIICOT.