După nefericitul incident cu Alexandra Măceșanu și Gheorghe Dincă, polițistul care NU a intervenit să o salveze pe adolescentă a fost salvat de judecătorii care se ocupă cu dosarul pensal respectiv.
După doi ani în care au judecat de două ori dosarul penal, magistrații au decis să diminueze pedepsele Comisarului Constantin Pistol care a abandonat-o pe Alexandra Măceșanu în casa lui Gheorghe Dincă. Astfel că polițistul se poate reîntoarce la Biroul Judiciar.
Aceștia au decis să reducă sancțiunile prin care șefii amânau promovarea lui Constantin Pistol și îi interziceau să ocupe funcții de conducere pe o perioadă de trei ani.
Judecătorii l-au iertat pe Constantin Pistol
Zilele trecute, judecătorii au dat o hotărâre definitivă, prin care au luat la cunoștiință și au apreciat felul în care Constantin Pistol a acționat asupra lui Gheorghe Dincă.
„Admite cererea de chemare în judecată în parte; anulează în parte actele administrative contestate, respectiv dispoziţia Inspectorului General al Poliţiei Române nr. 1495/11. 02. 2020, Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. II/624/1. 04. 2020, Încheierea Consiliului de Disciplină nr. 974881/3. 02. 2020, raportul de cercetare prealabilă a faptelor nr. 511480/DIC/S2/CA/6. 12. 2019 în ceea ce priveşte durata sancţiunii aplicate. Menţine sancţiunea disciplinară a amânării promovării în grade profesionale sau funcţii superioare aplicată reclamantului prin actele administrative contestate, însă reduce durata acestei sancţiuni de la 3 ani la 18 luni”, a decis instanța judecătorească.
Civilii care nu ajută sunt amendați, dar polițiștii sunt iertați
Deși polițistul care nu a intervenit pentru a ajuta o adolescentă aflată în pericol a fost iertat de instanțele judecătorești, legea din România prevede sancțiuni pentru civilii care ignoră o persoană aflată în pericol.
Conform legii, „omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunţa de îndată autorităţile de către cel care a găsit o persoană a cărei viaţă, integritate corporală sau sănătate este în pericol şi nu are putinţa de a se salva se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.”
Codul Penal prevede că „fapta nu constituie infracţiune dacă, prin acordarea ajutorului, autorul s-ar expune unui pericol grav cu privire la viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa.”, conform spynews.ro.