Cazul de la Arad se complică. După ce s-a aflat că toate camerele de supraveghere de la ferma omului de afaceri ucis nu funcționau de mai bine de o lună, achetatorii au mai descoperit deja că s-au defectat în mod misterios și cele din parcarea în care mașina lui Ioan Crișan a fost aruncată în aer.
Fiecare indiciu îi face pa anchetatori să ia în calcul conturarea ipotezei unei execuții planificate în detaliu, vreme îndelungată.
Potrivit Antena 3, camerele de supraveghere de la ferma lui Ioan Crișan, situată la 11 kilometri de Arad, nu funcționau, în contextul în care acestea ar fi putut surprinde toate persoanele care au venit în ultima perioadă la afacerist, sau care ar fi putut avea acces la mașina acestuia. În ceea ce privește motivul pentru care acele camere nu funcționau, aecsta nu este cunoscut încă.
De cealaltă parte, nici camerele de supraveghere din parcarea în care mașina afaceristului a fost aruncată în aer nu mai funcționează, tot din cauza unei defecțiuni misterioase, care ar fi avut loc chiar din momentul în care anchetatorii suspectează că Ioan Crișan ar fi început să fie urmărit zi și noapte de asasin.
Cazul de la Arad nu va fi rezolvat niciodată
O persoană apropiată de lumea contrabandiștilor susține însă că explozia de la Arad nu va fi niciodată elucidată în contextul în care este vorba de interese mari, dar și de sume colosale de bani.
”Ce prostii vorbiți? Nu se va afla adevărul niciodată! Pentru că încrengătura este prea sus, înțelegeți? La nume mari. Nu contează culoarea politică. Sunt și de o parte și de alta. E vorba de interes în afaceri pe sub masă”, a spus acesta, pentru Antena 3.
Întrebat dacă este vorba despre contrabandă, acesta susține că povestea este mai mare de atât.
”Contrabandă, normal. Aici e cel mai mare trafic de carne vie. Dacă punem un compas așa pe primării, pe poliție (găsim, n.red.) 5 locuri în care se vând droguri pe față”, a mai spus acesta.
Andrei Banu, fost ofițer de Investigații Criminale a transmis și el un avertisment în acest sens. Acesta susține că nu doar anchetatorii s-au întors la locul exploziei de la Arad, ci și autorii implicați în uciderea omului de afaceri.
”La fata locului mai avem si acel celebru principiu, eterna reîntoarcere de către autor ca sa retrăiască momentele respective. Ca să vadă dacă nu cumva a greșit și nu în ultimul rând, ca să vadă reacția autorităților”, a declarat Andrei Banu, fost ofițer de Investigații Criminale
În acest context, criminalistul îi îndeamnă pe anchetatori să filmeze înmormântarea lui Ioan Crișan. Potrivit acestuia, imaginile ar putea scoate la iveală identitatea criminalului, pentru că există șanse ca acesta să își facă apariția la eveniment.
De menționat este faptul că, în cursul zilei de luni, familia trebuie să ridice cadavrul omului de afaceri de la INML, lucru care a generat tensiune în familia acestuia. Soția lui Crișan a promis că va angaja două firme de securitate, pentru a o împiedica pe amanta acestuia să-și ia rămas bun de la Ioan Crișan.