Cazul extrădării lui Radu Mazăre e mai complicat decât se credea. Deși acesta trebuie adus în regim de urgență în România pentru a-și executa pedeapsa de nouă ani de pușcărie cu executare, fostul primar face o mutare disperată.
Mazăre a fost „notificat” de autoritățile din Madagascar că va fi extrădat în România, anunță L’Express de Madagascar. „Ministrul Justiției, Jean-Jaques Randrianasolo, contactat telefonic ieri, a subliniat că această persoană va fi predată Justiției române”, scrie publicația citată. „Acest dosar de transfer a fost primit de ministerul Afacerilor externe și va fi expediat ministerului Justiției, în această zi (marți, n.r.)”, arată publicația din Madagascar.
În tot acest timp, Mazăre face totul pentru a scăpa de extrădare. Ar fi cerut azil în Madagascar, iar protecția sa ține de competența Înaltului Comisariat al ONU pentru refugiați. L’Express de Madagascar adaugă, citând surse din acest program al ONU, care au preferat să-și păstreze anonimatul, că Mazăre om are dreptul de a aștepta răspunsul la cererea examinată de Înalta Curte de Justiție și prevăzută în 21 ianuarie 2020. Între timp, nu poate fi forța să părăsească țara unde caută azil.
„Acest solicitant a debarcat aici și a construit un mare hotel la Antsiranana unde a adus alte persoane importante pentru a construi companii, sinonim cu dezvoltarea acestei regiune”, au adăugat sursele citate. Publicația citată mai spune că prietena lui Radu Mazăre a fost eliberată, dar fostul primar al Constanței rămâne în arest preventiv.
Ministerul Justiției a transmis luni documentele necesare în vederea extrădării fostului primar al Constanței, Radu Mazăre, din Madagascar, luni la ora 09.00, acestea fiind primite de ministerul Justiției din Madagascar. Fostul edil are de executat o condamnare definitivă: judecătorii instanţei supreme l-au condamnat, în 8 februarie, la 9 ani de închisoare cu executare pe fostul primar al Constanţei. Radu Mazăre a fost acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri (plaje şi faleze din Constanţa), prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro.