Răsturnare de situație în cazul Mădălinei Manole! Cântăreața a murit acum mai bine de un deceniu, iar cei mai mulţi oameni au susţinut că aceasta s-a sinucis. Profilerul FBI Mihaela Brooks dorește însă să se redeschidă dosarul, deoarece crede că „fata cu părul de foc” a fost ucisă.
Mădălina Manole și-a dat ultima suflare pe data de 14 iulie 2011. Autoritățile au concluzionat la acea vreme că artista s-a sinucis înghițind o cantitate mare de Furadan.
Fratele său a cerut ulterior redeschiderea dosarului, însă fără succes. Dorința i s-ar putea îndeplini însă acum.
Dosarul Mădălinei Manole ar putea fi redeschis
Mihaela Brooks, fostă angajată FBI, a contribuit la rezolvarea mai multor cazuri de crimă din SUA, și a analizat și cazul morții Mădălinei Manole. Ei bine, după mai multe investigații, experta a ajuns la concluzia că Mădălina Manole a fost omorâtă.
”Sperăm că săptămâna viitoare să fim în tribunal la cazul Mădălinei Manole. Este foarte mult de lucru pentru că trebuie să arătăm unde au fost erorile și de ce este omor.
Avem niște expertize care s-au făcut și care arată omorul. Vor fi făcute publice doar după ce începe procesul. Mai multe nu pot să spun acum, ce dovezi avem”, a spus Mihaela Brooks în mediul online.
Mihaela Brooks și echipa ei se ocupă de cazul cântăreței fără a avea vreo așteptare financiară. Specialiștii încearcă să convingă instanța că dosarul Mădălinei Manole trebuie redeschis. Aceștia susțin că s-au comis erori grave în timpul anchetei.
”În momentul în care te duci la locul crimei, cauți în toată casa, inclusiv în dulapul copilului, și omiți șifonierul Mădălinei, unde, în luna august, soțul ei iubitor a găsit cutia în care a fost trimis Furadanul… pentru mine este o eroare gravă.
Pe întrerupătorul din bucătărie sunt urme de sânge. De unde știi ale cui sunt, dacă nu le iei, ci doar le menționezi? Poate să fie sânge de la Mădălina, poate să fie sângele vecinului…”, a mai spus Mihaela Brooks.
Mădălina Manole ar fi fost ucisă
Profilerul FBI a spus și în urmă cu câteva luni că Mădălina Manole sigur nu s-a sinucis, ci a fost ucisă. Experții au analizat mesajele artistei, dar și felul în care arăta locuința atunci când s-a produs tragedia. De asemenea, pe gâtul artistei ar fi găsit zgârieturi care în mod cert nu au fost provocate de otravă.
“Sunt dovezi că a fost ucisă. Urmează să terminăm cât de curând raportul toxicologic. Nu poate combate nimeni asta, este scris și în raportul de autopsie. Am discutat cu expertul în toxicologie și așteptăm să ne dea raportul cu ștampila pentru a-l putea prezența instanței.
A fost găsită o singură amprentă a Mădălinei Manole, doar cea a degetului mare. Este imposibil ca Mădălina să fi ținut recipientul cu un singur deget. În stomacul ei s-au găsit 325 de ml de otravă, dar nu s-a luat în calcul otravă ajunsă în alte părți ale organismului.
Mădălina a putut să meargă, să facă câțiva pași și apoi otravă i-a fost fatală. Cantitatea de otravă a fost atât de mare încât ar fi putut ucide patru elefanți”, a spus Mihaela Brooks atunci.