Așadar, tatăl Simonei Halep a făcut recent o declarație care a ridicat mai multe semne de întrebare.

„Termenul a fost stabilit inițial pe 28 aprilie, dar din câte am înțeles a fost amânat pentru 30 aprilie. Suntem bine. Când suntem curați, mergem până-n pânzele albe”, a declarat Stere Halep.

Anunțul făcut de Stere Halep a ridicat mai multe semne de întrebare

Anunțul făcut de Stere Halep a stârnit mai multe controverse, în contextul în care 30 aprilie pică duminică, iar tribunalele nu lucrează duminică, potrivit România TV.

Potrivit sursei menționate, Stere Halep ori nu și-a dat seama de acest lucru, iar audierea sportivei va avea loc luni, 1 mai, fie a oferit o pistă falsă.

Stere Halep are multă încredere în fiica lui

Amintim că Stere Halep are multă încredere în fiica lui, fiind ferm convins că nu a consumat niciodată substanțe interzise. Deși nu își poate da seama cum de fiica lui a fost testată pozitiv cu Roxadustat, este convins că Dumnezeu va rezolva această problemă.

„Ce putem să vedem? Vedem un lucru normal care se poate întâmpla oricui. Nu pot să știu ce s-a întâmplat, nu sunt specialist. Niciodată nu a luat nimic, trebuie răbdare și Dumnezeu va scoate la lumină lucru acesta. Noi suntem curați în suflet că Simona este curată. Niciodată nu a luat substanțe, puteți să îi întrebați pe toți cei care au lucrat cu Simona, și antrenorul, căci Simona este unicată la așa ceva”, a spus Stere Halep.

El a precizat, de altfel, că Simona Halep nu este afectată deloc de acest scandal din punct de vedere emoțional. Deși i-au fost aduse acuzații grave, ea este liniștită pentru că știe că „este curată”.

„Este foarte bună (n.red. starea ei de spirit). Dacă ea este curată, nu are de ce să se teamă”, a adăugat tatăl jucătoarei de tenis, potrivit Antenei 3.

La rândul său, Toni Iuruc, fostul ginere al lui Stere Halep, i-a luat apărarea jucătoarei de tenis. Omul de afaceri este șocat deoarece știe că ea nu ar face niciodată așa ceva. Acesta a spus că o cunoaște foarte bine pe Simona Halep și știe că pentru ea cel mai important lucru din lume este corectitudinea.