Gheorghe Dincă, cunoscut și sub porecla de ”Monstrul din Caracal”, a fost condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare pentru uciderea Luizei Melencu și Alexandrei Măceșanu.

Acesta și-a recunoscut faptele, după care a încercat să-și schimbe declarația. Mai exact, a vrut să adauge că una dintre fete, și anume Luiza, a fost răpită chiar din incinta casei de către mai multe persoane necunoscute. Declarația sa nu a schimbat însă părerea judecătorilor.

Pedeapsa lui Gheorghe Dincă nu ar fi suficient de aspră

În ciuda faptului că a fost condamnat pentru faptele sale, familiile celor două fete nu consideră că pedeapsa este suficient de aspră.

”I-a dat ce merită. Eu așa zic, că el ascunde multe… El știți că și-a schimbat declarațiile de atâtea ori. Ba că le-a violat, ba că nu le-a violat. Numai el poate să știe”, a spus Ștefania Cincă, mătuşa Luizei, potrivit impact.ro.

”Mi se pare ceva anormal, ceva ciudat… Ținând cont de faptele de care e acuzat, e prea blândă. În comparație cu alte state care au alte legi, inclusiv americanii, eu unul l-aș fi pus pe scaunul electric. Pe scaunul electric!”, a declarat Stelian Iordache, bunicul Luizei.

Familiile celor două fete consideră că autoritățile nu și-au făcut treaba

Mai mult, familiile Luizei și Alexandrei sunt de părere că autoritățile nu și-au făcut treaba și le acuză de incompetență.

”Cum au demonstrat cei de la INML că Alexandra şi Luiza au decedat? În ce condiţii? De ce nu le-au găsit cadavrele? Discutăm de o incompetenţă! Adevărul e că nu au făcut ce trebuie!”, a declarat Aurel Moldovan, avocatul familiei Măceşanu.

”E o tragedie pe care, pentru noi, familiile. În sufletul nostru e o rană destul de adâncă. Și va rămâne deschisă mereu, în continuare.

Instituțiile statului nu și-au făcut datoria, pentru că timp de trei ani de zile și jumătate, atâta timp cât a durat acest proces, nouă nu ni s-a oferit nicio șansă pentru a afla câtuși de puțin”, a declarat Stelian Iordache, bunicul Luizei Melencu.

Au trecut patru ani de la disparițiile Luizei Melencu și Alexandrei Măceșanu

Acum patru ani, toată România a fost îngrozită de ce s-a întâmplat la Caracal. Pe data de 14 aprilie 2019, Luiza Melencu a făcut autostopul, însă nu a mai ajuns acasă.

Aceasta a fost sechestrată și violată câteva zile la rând în casa lui Gheorghe Dincă, urmând ca pe 17 aprilie să fie ucisă. Același lucru i s-a întâmplat și Alexandrei Măceșanu ulterior.