Ucraina a declarat că intenționează să furnizeze surplusul său de energie Germaniei, în încercarea de a ajuta cea mai mare economie a Europei să pună capăt dependenței sale de energia rusă.
„În prezent, Ucraina exportă electricitate în Republica Moldova, România, Slovacia şi Polonia. Dar suntem dispuși să ne extindem exporturile şi în Germania”, a spus premierul Denis Șmîhal, în timpul vizitei sale de la Berlin, potrivit DW.
„Avem o cantitate suficientă de energie electrică în Ucraina, datorită centralelor noastre nucleare”, a spus el.
Ucraina vrea să exporte energie în Germania
Problema va fi discutată în timpul vizitei lui Şmîhal la Berlin în weekend, unde se va întâlni cu cancelarul Olaf Scholz. Consumul de electricitate în Ucraina a scăzut de la începutul invaziei rusești, din cauza exodului masiv de refugiați și a unei crize economice. Şmîhal vrea acum ca ţara sa să îşi sporească de câteva ori exporturile către UE.
„Acest lucru ar fi foarte bun pentru ambele părţi. UE ar primi mai multă energie, iar noi am primi mai multă valută, de care avem nevoie urgentă”, a explicat premierul ucrainean.
Liderii lumii se tem de un eventual accident la centrala Zaporojie
Cu toate acestea, observatorii se tem că capturarea de către Rusia a instalației din Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa , ar putea duce la un accident grav dacă războiul se intensifică.
Între timp, președintele Consiliului European, Charles Michel, a discutat cu șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, despre situația de la centrala nucleară Zaporojie.
„UE sprijină pe deplin activitatea și eforturile AIEA. Curajul și profesionalismul lor în îndeplinirea primei misiuni la Zaporojie sunt impresionante”, a scris Michel pe Twitter.
El a adăugat, de asemenea, că „asigurarea siguranței și securității nucleare este esențială” și că „prezența continuă a AIEA la centrală este necesară”.
AIEA spune că centrala nucleară din Zaporojie este din nou deconectată de la linia electrică principală
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a declarat că centrala nucleară ucraineană Zaporojie a fost deconectată de la ultima linie principală de alimentare cu energie electrică rămasă în rețea și se bazează acum pe o linie de rezervă.
„Centrala nucleară ucraineană Zaporojie a pierdut din nou conexiunea la ultima sa linie principală externă de energie electrică rămasă, dar instalația continuă să furnizeze energie electrică către rețea printr-o linie de rezervă.”, a precizat agenția într-un comunicat.
Centrala din Zaporojie este ocupată de trupele rusești din luna martie. De atunci, aceasta a rămas pe linia frontului și, în ultimele săptămâni, Moscova și Kievul au făcut schimb de acuzații cu privire la bombardamentele din jurul complexului din sudul Ucrainei.