Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ are patru indicatori cu neconformități, susține directorul Unității de Standarde din cadrul Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate.
Marius Filip, directorul Unității de Standarde din cadrul Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, a declara că Spitalul Județean Piatra Neamț prezenta nereguli în ce privește siguranța personalului și a pacienților, mai exact patru indicatori cu neconformități.
”Nu aveau responsabili pentru prevenirea incendiilor nominalizați pentru fiecare secție sau serviciu, nu aveau responsabili de intervenție în caz de incendiu declanșat, nu aveau program de instruire”, a arătat Filip.
”Patru indicatori cu neconformități”
”Spitalul nu a intrat în ciclul actual de acreditare, respectiv el este vizat de-abia pentru anul viitor pentru acreditare, dar de la ultima acreditare noi ne-am uitat rapid peste niște rezultate și tocmai în zona în care instituția trebuia să asigure siguranța personalului, inclusiv a pacienților, printr-un plan de prevenire a incendiilor și evacuare a acestora, așa suna indicatorul la vremea respectivă, are patru indicatori cu neconformități, respectiv nu aveau responsabili pentru prevenirea incendiilor nominalizați pentru fiecare secție sau serviciu, nu aveau responsabili de intervenție în caz de incendiu declanșat, nu aveau program de instruire.
În fine, la ultima evaluare cam așa se prezentau, din păcate.
Acum, nu știm ce s-a întâmplat acolo. Noi vom ajunge acolo undeva mai după ce se termină anchetele, în momentul în care se mai liniștesc lucrurile și vom reevalua situația din punctul nostru de vedere.
”Oxigenul în contact cu orice sursă de flacără sau cu grăsime explodează”
În secția ATI, ai în primul rând curent electric și surse de oxigen, iar oxigenul în contact cu orice sursă de flacără sau cu grăsime explodează”, a spus Marius Filip, în direct la Digi24 Tv.
Medicul de gardă de la secţia Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ a suferit arsuri de gradul 2 şi 3 pe circa 80% din suprafaţa corporală, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa.
„Alţi 8 pacienţi, internaţi într-un salon alăturat, care au fost salvaţi, vor fi transportaţi la Spitalul Judeţean Iaşi”, a precizat Popa.
Sâmbătă seară, în jurul orei 18,30, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ a avut loc un incendiu care a afectat secţia de ATI unde erau internaţi, în două saloane, 17 pacienţi.
Incendiul a fost lichidat de către echipajele ISU Neamţ.