Se inversează tendința dinainte de Brexit

Populația Marii Britanii are mai multă încredere în Uniunea Europeană decât în Westminster, inversând o tendință care durează de mai bine de trei decenii, potrivit unui studiu publicat joi de Institutul de Politică al King’s College din Londra. Analiza face parte din ancheta World Values Survey, care examinează încrederea pe care oamenii din 24 de țări – din Nigeria până în Coreea de Sud – o au în diverse instituții publice, inclusiv în presă și poliție, transmite El Mundo.

De când țara a votat la referendumul pentru Brexit, în urmă cu aproape șapte ani, proporția britanicilor care spun că au încredere în Parlament a scăzut cu 10 puncte procentuale, până la 22%, în timp ce s-a înregistrat o creștere cu șapte puncte procentuale a încrederii în blocul comunitar, în creștere, până la 39% . În aceeași perioadă a scăzut și încrederea în guvernul britanic, cinci puncte procentuale, de la 29% la 24%.

Studiul mai relevă că doar 24% dintre respondenți s-au declarat „fericiți” că Marea Britanie a votat pentru părăsirea UE, în timp ce 49% s-au declarat „dezamăgiți”, această dezamăgire fiind cea mai pronunțată în Scoția (59%) și Irlanda de Nord. (54%).

O restabilire a legăturilor cu UE

De asemenea, încrederea în Uniunea Europeană a cunoscut o creștere notabilă în rândul tuturor generațiilor. Generația tăcută (cei născuți între 1928 și 1945) a fost întotdeauna cea mai puțin încrezătoare în bloc, urmată de baby boomers și generația X, deși uneori diferența de opinie a fost minimă, doar 3% în 2009, de exemplu.

Deși breşa dintre aceste trei generaţii s-a redeschis în ultimii ani, încrederea între toate generațiile – inclusiv generațiile Y și Z – a cunoscut o redresare notabilă între 2018 și 2022. De exemplu, în această perioadă, ponderea baby boomers-ului care declară că au încredere în Bruxelles a crescut de la 24% la 34%.

Este probabil ca aceste rezultate să sporească încrederea susținătorilor restabilirii legăturilor dintre Marea Britanie şi Cei 27, ale căror relații au cunoscut o oarecare îmbunătățire de la așa-numitul Acord de la Windsor, semnat de premierul britanic, Rishi Sunak, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la sfârșitul lunii februarie.

Încrederea în Parlament, la cel mai mic nivel

Totuşi, cea mai frapantă constatare a analizei este că încrederea în Parlament s-a redus la jumătate din 1990, de la 46% la cel mai mic nivel record de 23%. „Suntem printre țările cu cea mai mică încredere în Executiv dintre cele peste 20 incluse în studiu”, spune Bobby Duffy, directorul Institutului de Politică al King’s College, în declarații făcute pentru cotidianul „The Guardian”.

Această schimbare înseamnă că Marea Britanie se află în jumătatea inferioară a țărilor din sondaj în ceea ce privește încrederea în parlamentele lor, în urma mai multor vecini europeni, inclusiv Germania (43%), Franța (33%) și Spania (32%). Grecia este singura țară europeană inclusă în analiză care a înregistrat o cifră mai mică, 14%.