Autorițățile au amânat decizia în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu pentru 22 aprilie. Președintele Senatului este acuzat de mărturie mincinoasă și de favorizarea făptuitorului
Oficialul susține că i s-a făcut o înscenare.
„Consider ca acest proces este, asa cum a spus și avocatul meu, e o înscenare care, ca urmare a recomandarilor MCV in domeniul justitiei, au fost recomandate ca rezultatele luptei impotriva coruptiei sa se soldeze cu pesti mari. Datoria pozițiilor avute și pe care le-am îndeplinesc aceste condiții. (..) Nu putem sa-l agatam pe evaziune, nu putem sa-l luam pe trafic, hai sa-l luam pe marturie mincinoasa. (..) Sunt foarte amarat când vad ca practici specifice unei procuraturi din 50 a revenit în actualitate în ultimii ani, iar DNA si-a pus amprenta in acest sens”, a declarat Calin Popescu Tariceanu, in sala de judecata, la ultimul termen al procesului.
La ultimul termen, DNA a cerut rejudecarea procesului de fond.