Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, pare interesat de poziţie. El a spus că va lua o decizie în ceea ce priveşte candidatura sa la şefia PSD împreună cu premierul Viorica Dăncilă, precizând, însă, că nu vizează funcţia de preşedinte executiv al partidului.
„O să iau o decizie împreună cu doamna prim-ministru. Nu cred că voi candida pentru funcția de președinte exexcutiv PSD. O să iau această decizie împreună cu doamna prim-ministru (referitor la candidatura la conducerea PSD -n.r.)”, a declarat președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.
La ultima ședință a CEx, Paul Stănescu a demisionat din funcția de președinte executiv interimar al PSD, invocând motive personale. În schimb, Stănescu a anunțat ulterior ședinței că este posibil să candideze pentru postul de vicepreședinte al partidului.