Rușii neagă că a fost decretată o interdicţie de circulaţie totală în Herson
Autorităţile ruse instalate în Ucraina au anunţat vineri, 4 noiembrie 2022, că nicio interdicţie permanentă de circulaţie nu va fi decretată în regiunea sudică Herson. Declarația lor a fost făcut la doar câteva minute după ce a fost anunțată această interdicție.
„O interdicţie de circulaţie a fost decretată în oraşul Herson, care va dura 24 de ore din 24, pentru ca noi să putem apăra oraşul nostru”, a spus, inițial, guvernatorul adjunct al autorităţilor de ocupaţie ruse din Herson, Kirill Stremousov, pe contul său de Telegram.
După câteva minute, Kirill Stremousov a suprimat înregistrarea video în care a făcut acea afirmație înlocuind-o cu o alta similară, însă editată, unde nu mai era vorba despre interdicţia de circulaţie, însă nu a explica motivul modificării făcute. Apoi, a publicat o nouă înregistrare video, dând asigurări că „nu există nicio restricţie pentru locuitorii” din Herson, în pofida contraofensivei ucrainene din regiune.
Cu toate acestea, Kirill Stremousov a îndemnat locuitorii să părăsească în număr cât mai mare oraşul, afirmând că se aşteaptă la provocări şi „atacuri teroriste” din partea armatei Ucrainei.
„În unele locuri au fost remarcate echipamente inamice poziţionate în coloană. Este posibil ca ei (ucrainenii) să se pregătească pentru un atac împotriva oraşului Herson”, a zis Kirill Stremousov, în condiţiile în care în urmă cu câteva zile el susţinea că armata rusă va apăra oraşul respectiv „ca pe o fortăreaţă”, relatează AFP.
Vladimir Putin vrea ca toți civilii din Herson să stea departe de câmpul de luptă
Postările sale de pe Telegram au fost făcute la scurt timp după ce Vladimir Putin a afirmat că civilii din Herson trebuie să fie ținuți departe de zonele periculoase, acolo unde se duc lupte aprige între Rusia și Uraina.
În prezent, armata Rusiei se confruntă cu o contraofensivă ucraineană în zona respectivă, iar forţele de ordine ruse au organizat evacuări forţate ale populaţiei din Herson, ceea ce a generat temeri că Rusia ar putea recurge la folosirea armelor nucleare, a relatat „Le Figaro”.
„Populaţia civilă nu ar trebui să sufere din cauza bombardamentelor rezultate din ofensivă, contraofensivă şi alte măsuri”, a zis, vineri, Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin a avut o scurtă discuţie cu tinerii voluntari ruşi care își desfășoară activitatea în regiunea sudică Herson.
Autorităţile ruse de ocupaţie din Herson au anunțat marţi, 1 noiembrie 2022, că au început evacuarea a „până la 70.000 de persoane” care se află pe malul stâng al Fluviului Nipru. În plus, săptămâna trecută, forţele de ocupaţie ruse au anunţat că aproximativ 70.000 de civili şi-au părăsit locuințele de pe malul drept al fluviului respectiv, care se află mai aproape de linia frontului. Autoritățile de La Kiev au venit cu o reacție în acest sens și au precizat că acestea sunt deportări forţate ale populaţiei.