Se pare că în timp ce era în relaţia cu Răzvan Simion, Lidia Buble l-ar fi înşelat pe acesta, anul trecut, cu Costin Gheorghe, fratele Elenei Gheorghe. Se pare că între artistă şi fostul participant la Exatlon s-ar fi înfiripat o poveste de dragoste, iar melodia “Cu ochii ăia verzi” chiar i-ar fi fost dedicată lui Costin.
Costin Gheorghe a divorţat în urmă cu aproximativ doi ani, iar povestea de iubire furtunoasă dintre el şi Lidia Buble ar fi avut loc în 2019. Singura problemă: la acea vreme, cântăreaţa era iubita lui Răzvan Simion, unul dintre prezentantorii celebrei emisiuni “Neatza cu Răzvan şi Dani”.
Informaţia a fost făcută publică de cei de la Cancan, care prezintă şi o serie de fotografii în care îi putem vedea pe Lidia şi Costin în maşină, părând extrem de apropiaţi şi purtându-se ca doi tineri îndrăgostiţi.
Deşi legătura lor a fost una de scurtă durată, se pare că Lidia Buble nu l-a putut uita aşa de uşor pe Costin, motiv pentru care melodia “Cu ochii ăia verzi” ar fi fost inspirată chiar de către fratele Elenei Gheorghe, mai scrie Cancan.
O posibilă relaţie între Lidia Buble şi Cornel Ilie?
Noua piesă în care cei de la Vunk au colaborat cu Lidia Buble a creat de asemenea multe semne de întrebare în rândul fanilor, artista şi solistul Cornel Ilie apărând în videoclip în ipostaze foarte tandre.
Filmarea pentru piesa “Vino, du-te” a avut loc chiar acasă la Cornel Ilie: „Eu m-am dus la el acasă. Mi-a pregătit frumos o cameră, unde eu și echipa mea ne-am desfășurat în toată splendoarea”, a declarat Lidia Buble, la Teo Show.
Cornel Ilie a fost total surprins de ideile fanilor. Solistul de la Vunk a mărturisit că primește întrebări de la apropiați, care îl întreabă dacă este împreună cu Lidia Buble, iar așteptările pe care le-au avut legate de succesul piesei au fost depășite.
„Ne-au fost depășite așteptările cu impactul clipului. Înseamnă că am făcut o treabă extraordinară dacă toată lumea ne întreabă. Am ajuns și eu să primesc mesaje de la băieți, care mă întreabă despre Lidia, dacă suntem împreună”, a mărturisit cântărețul.
Întrebat cum răspunde acestor întrebări, solistul trupei Vunk a mărturisit că doar le citește mesajele și atât.
„O știți p-aia cu: „Le dau cu seen?”, a fost reacția lui Cornel Ilie.