O statistică despre vânzările de mașini ecologice din România arată că autoturismele clasice sunt încă la mare căutare în România. Chiar dacă vânzările de mașini ecologice sunt în creștere, ponderea în vânzările totale de autoturisme din România este mică. Unul dintre motive este prețul destul de mare, dar și lipsa de stații de încărcare.
Românii au cumpărat 3.541 de autoturisme ecologice în primele şapte luni ale anului, cu 60% mai multe decât în urmă cu un an, în aceeaşi perioadă, reiese din datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), consultate de Agerpres.
Conform analizei reprezentanţilor producătorilor şi importatorilor de autoturisme din România, ponderea autoturismelor ecologice noi în totalul vânzărilor, la nivel naţional, s-a situat, în perioada de referinţă, la 3,6%, comparativ cu 2,5% cât se înregistra în intervalul ianuarie – iulie 2018.
Totodată, din totalul vânzărilor de maşini ecologice, înregistrat în primele şapte luni ale anului în curs, cele mai multe (2.670 de unităţi) sunt autoturisme hibrid, în creştere cu 55,3% faţă de aceeaşi perioadă din anul 2018, în timp ce 714 unităţi se încadrează în categoria electrice (+134,1%), iar 157 de unităţi făceau parte din categoria plug-in (-16,5%).
Statistica APIA relevă faptul că, doar la nivelul lunii iulie 2019, au fost comercializate 562 de autoturisme „verzi”, în scădere cu 19%, în comparaţie cu luna anterioară, când s-au vândut 694 de unităţi.
Potrivit datelor APIA, în topul celor mai comercializate autoturisme electrice 100%, în primele şapte luni ale anului, primul loc a fost ocupat de Nissan – cu 218 unităţi (faţă de patru exemplare înregistrate în anul precedent), urmat de Renault – cu 194 de unităţi (+208,4%), Volkswagen (98 de exemplare, +21%), smart (86 de unităţi, +17,8%), BMW (81 de unităţi, +22,7%), Jaguar (19 exemplare, faţă de niciunul în primele şapte luni din 2018), Audi (11 unităţi faţă de niciuna în anul precedent) şi Mercedes Benz (1).
În acelaşi timp, cele mai multe autoturisme hibrid vândute în România, în perioada analizată, au fost înregistrate de: Toyota – cu 2.366 unităţi, Lexus (124), Ford (57), Honda (41), Kia (29), Suzuki (26), Hyundai (24) şi Land Rover (3).
De asemenea, în clasamentul vânzărilor de autoturisme plug-in conduce Mitsubishi – cu 54 de exemplare, urmată de Volvo – cu 43 de unităţi, Land Rover (21), Porsche (19), BMW (14), Mini (4) şi Mercedes-Benz (2).
În 2018, numărul autoturismelor verzi (electrice, hibride şi plug-in) comercializate în România a fost de 4.572, în creştere cu 65,7% faţă de anul 2017. Din acest total, 3.585 de exemplare au fost vehicule hibrid (+59,8% faţă de 2017), 682 erau electrice 100% (+102,4%), iar 305 plug-in (+72,3%).
La finalul anului trecut, ponderea autoturismelor ecologice noi în totalul vânzărilor, la nivel naţional, a fost de 2,9%, în timp ce, în aceeaşi perioadă din 2017, procentajul s-a situat la 2,1%. AGERPRES