FC Barcelona nu vrea să renunțe încă la Lionel Messi și face tot posibilul pentru plecarea starului argentinian. Presa din Spania spune că echipa căruia i-a dedicat aproape toată cariera i-a făcut lui Messi o nouă ofertă.
Messi anunțase că pleacă, dar Barcelona vrea să îl păstreze
Cu toate că argentinianul Lionel Messi și-a luat la revedere de la colegi și a susținut o conferință de presă în care a spus că nu va mai continua, presa din Spania scrie că Barcelona nu a renunțat la ideea de a-l păstra și face tot posibilul să îl păstreze în echipa pentru care a jucat toată cariera, încă de la juniori.
Conform postului de televiziune Beteve, CEO-ul clubului, Ferran Reverter, l-a contactat în cursul nopţii de luni spre marţi pe tatăl şi reprezentantul jucătorului, Jorge Messi, pentru a-i face o nouă propunere, cu speranţa că cel mai bun fotbalist din istoria Barcelonei îşi va continua cariera în capitala Cataloniei.
Ușa Barcelonei nu este complet închisă
Ziarul El Mundo Deportivo, care citează postul respectiv, scrie că „uşa Barcelonei nu este complet închisă, iar argentinianul şi clubul negociază în această dimineaţă un acord care, dacă va fi încheiat, ar fi unul istoric, în urma celor întâmplate în ultima săptămână”.
Această iniţiativă ar putea fi însă tardivă, cotidianul argentinian Ole anunţând la rândul său că Messi urmează să se deplaseze în cursul zilei de marţi în capitala Franţei, pentru semnarea contractului său cu PSG, după ce părţile au ajuns „la un acord cvasitotal”.
Lionel Messi a izbucnit în lacrimi, duminică, în momentul în care şi-a anunţat plecarea de la Barca, echipă la care şi-a petrecut întreaga carieră, subliniind că a făcut tot ceea ce a depins de el pentru a continua pe Camp Nou, însă acest lucru a fost imposibil, din cauza dificultăţilor financiare cu care se confruntă în prezent clubul catalan.
Sursă foto: Dreamstime