Răsturnare de situație pentru Simona Halep! Cum a ajuns, de fapt, substanța interzisă în corp

SURSA FOTO: Dreamstime

Răsturnare de situație pentru Simona Halep! Fostul preparator fizic al sportivei a reacționat, din nou, în scandalul de dopaj în care aceasta este implicată. Dragoș Luscan o susține pe sportivă, dezvăluind cine s-a ocupat de suplimentele respective la vremea aceea.

Răsturnare de situație pentru Simona Halep! Cum a ajuns, de fapt, substanța interzisă în corp

Fostul preparator fizic al Simonei Halep îi ia apărarea acesteia în scandalul de dopaj în care sportiva româncă este implicată. Dragoș Luscan spune că nu înțelege cum substanța Roxadustat, cea care este interzisă, a ajuns să fie consumată de fostul numărul 1 WTA.

Acesta povestește că cel care se ocupa de suplimentele nutritive, la momentul respectiv, era Daniel Dobre, cel care a pregătit-o pe Simona Halep în perioada în care aceasta a câștigat turneul de la Roland Garros.

„Lucram cu băiatul respectiv. Băiatul respectiv se ocupa de strategia privind suplimentele. Simona s-au întâlnit cu el de câteva ori și, în rest, de la distanță. De partea de suplimente nutritive, la vremea respectivă, se ocupa domnul Daniel Dobre. Implementarea planului era făcută de către Simona, bineînțeles, pentru că ea trebuia să își aleagă, foarte bine, ce mănâncă în funcție de zona în care ne aflam, partea de pe glob unde eram prezenți în momentul respectiv.

Nu aș înțelege, poate, cum o substanță interzisă este în aceeași fabrică cu cea care nu este interzisă. Absolut toate suplimentele pe care jucătoarele le folosesc sunt declarate înainte! Dacă există un control anti-doping, când se completează formularul respectiv, trebuie să treci absolut toate pastilele, toate alimentele pe care le consumi, astfel încât ei să știe”, a declarat fostul preparator al Simonei Halep, Dragoș Luscan, pentru Prosport.

Substanțele pot fi verificate dacă sunt sau nu interzise

Actualul preparator fizic al lui David Popovici a mai declarat că substanțele pot fi verificate pentru a vedea dacă sunt sau nu interzise, cu ajutorul site-ului WADA. Acolo se introduce numele substanței respective și dacă apare pe lista substanțelor dopante, atunci primești o avertizare.

Nu în ultimul rând, Dragoș Luscan a mai spus că sportiva l-a angajat pe Daniel Dobre, la dorința fostului antrenor Darren Cahill. Acesta din urmă ar fi convins-o pe Simona Halep să rupă contractul cu Tecău și Mergea, mai scrie sursa anterior citată.

Testul antidoping ar putea fi fals

Fostul preparator fizic al Simonei Halep a lansat, anterior, o teorie destul de surprinzătoare cu privire la testul antidoping al sportivei. Acesta a declarat că există posibilitatea ca un astfel de test să iasă pozitiv, chiar dacă persoana nu a consumat substanțe interzise.

„Există posibilitatea ca, uneori, să folosești anumite substanțe care nu sunt pe lista celor interzise, dar, dacă le folosești într-o doză mai mare, ar putea apărea la controlul antidoping. În momentul în care efortul este intens, cum este și cazul Simonei, riscul de accidentare este mult mai mare. Pierzând atât de multe lichide, atât de multe minerale din corp, există riscul ca fibra musculară să se rigidizeze.” a declarat Dragoș Luscan.