Vineri, la Paris, pe data de 4 noiembrie, antrenorul Patrick Mouratoglu a dezvăluit că ţine zilnic legătura cu Simona Halep şi că în această perioadă dificilă îi va fi alături campioanei.

Antrenorul francez de origine greacă spune că o va susține pe Simona Halep în contextul scandalului de dopaj în care este implicată. Aflat la Paris, cu ocazia turneului ATP 1000 din capitala Franţei, Patrick Mouratoglu a spus că vorbește în fiecare zi cu românca și că îi spune absolut toate noutățile.

„Sunt în contact zilnic cu Simona, vorbim, îmi spune toate noutăţile.”, a declarat acesta.

„Sunt alături de ea în această perioadă dificilă. Cuvintele nu pot să cuprindă întreaga dificultate a situaţiei”, a completat antrenorul.

Simona Halep, acuzată în mod oficial de dopaj

Paul Ciucur şi Dan Mihai, care sunt singurii români din agenţia londoneză de soluţionare a litigiilor din sport, Sport Resolutions, au declarat, pentru TVR, că Simona Halep a fost acuzată, în mod oficial, de dopaj. Fostul lider WTA are la dispoziţie o perioadă de 20 de zile pentru a contesta actul de acuzare sau pentru a încheia un acord de recunoaştere.

„Faza de investigaţie a luat sfârşit. De acum înainte, Simona Halep are la dispoziţie 20 de zile, fie să conteste actul de acuzare, fie să încheie, există şi această posibilitate, un acord de recunoaştere care i-ar reduce de la 4 ani, cât este sancţiunea standard, la 3 ani”, a explicat Dan Mihai pentru Televiziunea Română, potrivit News.ro.

Paul Ciucur a declarat că dacă Simona Halep alege să conteste decizia, va avea șanse foarte mici.

„Având în vedere că atât la proba A cât şi la proba B, sportiva, şi sportivii în general, nu doar ea, participă în mod direct: ei pun proba în aceste recipiente şi, mai mult decât atât, au ocazia, dreptul şi ocazia de a fi prezenţi, personal sau prin reprezentant, la deschiderea probei B, aşa cum a fost cazul nostru, o contra-expertiză, este o variantă cu şanse foarte mici de contestare”, a spus avocatul.

Cum se poate apăra Simona Halep

Avocaţii specializaţi în litigii sportive au vorbit  de asemenea despre modul în care s-ar putea apăra Simona Halep.

„Ar fi două variante: reducerea sancțiunii sau minimizarea pagubelor, reducerea pe cât posibil în funcție de anumiți pași, după cum spuneam, o eventuală recunoaștere. Fie marșarea pe un sabotaj intenționat, dar asta presupune, desigur, o persoană care să fie dispusă, disponibilă și care să fi procedat, fără știrea ei, la această contaminare intenționată”, a spus Paul Ciucur.

Dan Mihai a completat dând exemplul unei jucătoare din Italia care a fost într-o situație similară.

„Posibil ca o anumită persoană din familie să folosească, în mod legitim, acel medicament și acest Roxadustat ar fi putut sa ajungă, direct sau indirect, în corpul Simonei. E mai ușor de demonstrat.

Este cazul italiencei Sara Errani depistată pozitiv cu Letrozole, exemplu mai recent, să spunem, în care asta clamat fosta finalistă de la Roland Garros: faptul că contaminarea s-a întâmplat ca urmare a interacțiunii unor medicamente folosite de mama ei, diagnosticată cu cancer la sân, a scăpat Femara (mama Sarei Errani – n.r.) peste pastele tortellini pe care i le pregătea când jucătoarea și-a vizitat familia”, a spus acesta potrivit Pro Sport.