Chiar dacă relația dintre cei doi nu merge prea bine și s-a ajuns la divorț, artistul a anunțat că va păstra o relație cât se poate de bună cu Raluca Pastramă, de dragul celor două fetițe pe care le au împreună, spune o sursă apropiată cuplului.

„Nu este ceva simplu, nu e un motiv de bucurie pentru niciunul dintre ei faptul că s-au despărțit. E o perioadă dificilă pentru amândoi, mai ales că au format un cuplu atât de mult timp.

Dar important este că sunt bine și ei și copii, că lucrurile sunt bine puse la punct, bine discutate și respectate”, a declarat o sursă din apropierea cântărețului.

Sentimente mai bune de dragul copiilor

Sursa anterior menționată a declarat pentru wowbiz.ro că Pepe și cu Raluca Pastramă au revenit la sentimente mai bune și se înțeleg mai bine decât în ultimele luni, de dragul copiilor.

„E adevărat, discută despre cele două fetițe, amândoi sunt implicați la maximum în creșterea și educarea lor.

Dar, din ce am înțeles, Pepe și Raluca se înțeleg mai bine ca în ultimele luni, chiar sunt amândoi foarte relaxați cu privire la relația lor, nu mai sunt tensionați când sunt față în față, nu mai apar reproșuri.

Și Pepe, și Raluca, au decis, de fapt, să se despartă pentru ca situația lor să nu le afecteze pe fetițe, iar acum, cum nu mai stau împreună, se înțeleg ca la început.

Eu, sincer, și acum cred că, până la urmă, se vor împăca dacă vor trece peste problemele care i-au despărțit, e clar că țin enorm unul la celălalt”, a mai spus sursa respectivă.

A făcut tot posibilul

Pepe a mai declarat că atât el cât și Raluca doresc o relație civilizată pentru copiii lor. Acesta a precizat că, din punctul lui de vedere, nu există un motiv real pentru acest divorț dar dacă ”nu se mai poate, nu se mai poate”.

„Vrem să avem o relație civilizată în continuare pentru copiii noștri, vom merge la notar, nu există niciun fel de proces, litigii și alte speculații. Nu există un motiv major, nu există un motiv real, dar dacă nu se mai poate, nu se mai poate. Am încercat, am făcut tot posibilul.

(…) Din punctul meu de vedere, nu există un motiv major, un motiv real, dar dacă nu se mai poate, nu se mai poate. Ce putem să facem? Am încercat, am făcut tot posibilul, dacă nu se poate, nu se poate. Eu cu Raluca comunicăm bine. Ne vedem zilnic. Copiii sunt în fiecare zi la grădiniță, dorm și cu mine, dorm și cu Raluca”, a declarat Pepe.