„Nu a existat nicio intelegere intre Viorica Dancila si Iohannis! Nici urmā de blat! Si o spun chiar eu. Pentru cā am fost in miezul acestei campanii si stiu exact cât de mult ne-am luptat pentru victorie. Am fost invinsi intr-o competitie acerbā si ne-am recunoscut infrângerea. Cu totii! Declaratiile lui Paul Stanescu nu au legāturā cu realitatea. Si nu inteleg incā cum de-a ajuns la concluzia asta. Sau cine i-a sugerat aceastā idee bizarā”, a scris Codrin Ștefănescu pe Facebook.
Reacția sa vine după ce ieri, Paul Stănescu, liderul PSD Olt, anunța că Dăncilă a decis să intre în cursa pentru Cotroceni după o discuție cu Iohannis.
Ce spunea Paul Stănescu despre candidatura Vioricăi Dăncilă la Cotroceni
„Cu doamna Dăncilă am avut o discuţie tete-a-tete, înainte de a accepta propunerea de a fi preşedinte executiv, după europarlamentare. Am rugat-o două lucruri: unu, să nu facem congres în 2019, ci în ianuarie-februarie 2020, şi doi, i-am spus să nu candideze. Am bătut palma, doamna a fost de acord. Înţelegerea a durat foarte puţin, şapte-opt zile cred. Am mers la Cotroceni pentru consultarea cu votul în Diaspora, în formula Dăncilă-Fifor-Stănescu-Ciolacu-Teodorovici. După întâlnire, domnul preşedinte a rugat-o pe doamna premier să stea de vorbă cu dumneaei, câteva minute. Cred că au stat 20 de minute, dacă nu o jumătate de oră. Ajungând la Parlament, domna Dăncilă ne-a spus că vrea Congres imediat. Eu i-am spus că pe mine m-a pierdut, în condiţiile date. Eu m-am retras şi am văzut cu toţii ce a urmat“, a afirmat Stănescu.
Reacția fostului lider PSD Viorica Dăncilă la auzul celor spuse de Stănescu
„Am discutat cu domnul Iohannis, dar absolut niciodată despre PSD. Nu mi-aș fi permis să fac acest lucru. Am avut discuții despre Președinția rotativă, despre Diaspora, despre activitatea guvernamentală, despre miniștri pe care i-am avut în Guvern, despre respectarea deciziilor CCR. (…) Aceste lucruri nu au niciun sâmbure de adevăr și eu sper ca atunci când există un reproș să vină în cadrul CEx și nu public, mai ales când nu au niciun fundament real”, a declarat Viorica Dăncilă, întrebată dacă a vorbit cu Klaus Iohannis despre candidatura ei la prezidențiale, așa cum a afirmat Paul Stănescu.
„Nu știu de ce Paul Stănescu recurge la această interpretare care nu corespunde realității. Toată țara a putut vedea cum l-am înfruntat pe președinte și înainte de alegeri, dar și în campanie. Îi amintesc faptul că am preluat partidul într-un moment dificil, după un scor dezastruos la europarlamentare. Dacă am fi rămas cu o conducere interimară am fi intrat în alegerile prezidențiale mult mai vulnerabili. Partidul în ansamblu cred că a ieșit mai întărit după alegerile prezidențiale. Să nu uităm că nu dădeau șansa candidatului nici să intre în turul doi. Este nevoie de reconstrucția partidului, iar eu am avut și am toată deshiderea pentru apune umărul la aceste lucruri. A ne ataca între noi nu este cea mai bună soluție pentru creșterea partidului. O declarație pe care nu o înțeleg și care nu are nici cel mai mic sâmbure de adevăr”, a declarat Viorica Dăncilă, joi seara, la România Tv.
Nici Klaus Iohannis nu a stat departe și a venit prompt cu o reacție la cele spuse de Paul Stănescu
„Mi se pare foarte ciudată această abordare”, a spus Klaus Iohannis râzând, în momentul în care a fost întrebat de o jurnalistă despre această afirmație a lui Paul Stănescu. „Nu, PSD-ul a convins-o pe dna Dăncilă să candideze și cred că mai bine întrebați acolo de ce au făcut-o, fiindcă rezultatul este binecunoscut”, a fost răspunsul președintelui.