Specialiștii au anunțat care va fi prognoza meteo pentru zilele următoare! În cele mai multe regiuni din țară, temperaturile vor fi normale, iar vântul va sufla în general slab.
Specialiștii în meteorologie au anunțat că vremea va fi caldă pentru această perioadă în cea mai mare parte a României, iar în zona de sud, sud-est și local în est deosebit de caldă în ziua de miercuri, pe 2 noiembrie.
În zonele joase din vest, nord-vest și local din centru va fi nebulozitate joasă sau ceață asociate izolat cu burniță sau ploaie slabă. Respectiv, în celelalte regiuni cerul se va menține variabil la senin și numai pe arii restrânse spre dimineață. de asemenea, există o probabilitate ca în Oltenia și sudul Moldovei se va forma ceață. Vântul va sufla slab și moderat, iar în zona montană înaltă se va intensifica ușor.
Temperaturile minime se vor situa peste mediile multianuale specifice datei de 1 noiembrie, iar la nivelul întregii țări se vor încadra între 2 și 12 grade.
Vremea va fi predominant frumoasă și deosebit de caldă
Specialiștii au mai anunțat că cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă, mai ridicată decât cea specifică perioadei, va fi de 7…9 grade.
Vremea va fi caldă pentru această perioadă în cea mai mare parte a României, iar în regiunea de sud, sud-est și local în est deosebit de caldă. Temperaturile maxime se vor situa între 12…14 grade în Crișana și nordul Transilvaniei și 27…28 de grade în Oltenia și Muntenia, iar cele minime în general între 4 și 12 grade. În plus, în regiunile intracarpatice nebulozitatea va fi în general persistentă și pe arii restrânse se vor semnala ploi slabe sau burniță, iar în prima parte a zilei și noaptea se va forma ceață.
În unele zone din România cerul va fi variabil, chiar mai mult senin pe parcursul zilei în sud, iar unele înnorări și izolat ploi slabe vor fi mai ales seara și noaptea în Moldova și posibil în estul Munteniei și în Dobrogea. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, iar ziua pe arii restrânse în sud-vest și nord-est.
Vremea va fi predominant prietenoasă și deosebit de caldă, iar cerul va fi mai mult senin în timpul zilei și variabil noaptea. Vântul va sufla slab și moderat, pe când temperatura maximă va fi de 25…27 de grade, iar cea minimă de 10…12 grade.