Marcel Ciolacu a discutat cu liderii PSD despre drumul de urmat pentru partid după demisia Vioricăi Dăncilă din postul de președinte însă, în momentul de față, demisia acesteia nu mai este clară. Surse din PSD au oferit noi detalii despre intențile acesteia.
În discuția pe care Marcel Ciolacu a avut-o aseară cu Viorica Dăncilă, aceasta ar fi fost de acord să demisioneze, însă în cursul zilei de astăzi, președinta PSD nu a mai putut fi contactată, conform libertatea.ro
Într-o răsturnare de situație recentă, surse social-democrate au precizat că Viorica Dăncilă a renunțat la intenția de a demisiona urmând să propună Comitetului Executiv Național convocarea unui congres a cărui organizare să o coordoneze din funcția de președinte interimar.
„La Parlament se fac planuri pentru reformarea partidului la biroul președintelui Camerei, Marcel Ciolacu. De principiu, s-a stabilit că se va merge pe o conducere colectivă care să pregătească un congres în care să fie aleasă o nouă conducere. Este foarte greu de prevăzut ce se va întâmpla cu Viorica Dăncilă. Nu se știe dacă decizia ei de a demisiona este definitivă sau s-ar putea schimba ceva până la ședința de diseară a Comitetului Executiv Național”, a relatat Valentina Postelnicu.
Exista chiar și un plan B al celor care doresc schimbarea pentru refuzul Vioricăi Dăncilă de a demisiona, mai precis o demisie în bloc a restului conducerii, însă această procedură are nevoie de unanimitate și se știa din timp că actualul președinte executiv, Eugen Teodorovici, anunțase că nu agrează această metodă.
Puciștii din jurul lui Ciolacu nu urmăreau eliminarea completă a Vioricăi Dăncilă din conducerea partidului, dorindu-se ca aceasta să preia conducerea organizației de femei și să primească un loc eligibil de senator pe listele partidului la următoarele alegeri parlamentare.
Unii lideri cereau organizarea cât mai rapidă a Congresului, deoarece cei din teritoriu spuneau că se constituiau tabere în partid, iar atmosfera era tensionată. Alții susțineau că este nevoie de un congres abia după ce se mai linișteau apele, în februarie, astfel încât deciziile să nu fie luate în grabă.